Consiliul Județean Dâmbovița (CJD) a organizat astăzi, 3 iulie 2020, în incinta Complexului Hotelier Solarino, dezbaterea publică a notei conceptuale privind amenajarea stațiunii turistice de interes național Peștera – Padina.
Valorificarea zonei montane a județului, din Parcul Natural Bucegi, comuna Moroeni, este proiectul strategic de cea mai mare importanță și amploare privind dezvoltarea turismului în Dâmbovița. Stațiunea turistică Peștera – Padina este prima stațiune care se proiectează în România în ultimii 30 de ani și singura localizată integral într-un parc natural.
Din dorința de a valorifica acest potențial, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a inițiat formalitățile privind actualizarea și reconfigurarea Planului Urbanistic Zonal al noii stațiuni turistice de interes național. Etapele principale privind elaborarea documentației de urbanism sunt: nota conceptuală, masterplan, plan urbanistic zonal. În prezent, s-a ajuns la finalizarea și aprobarea notei conceptuale. Elaboratorul documentației este Centrul de Cercetare Proiectare Execuție și Consulting din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București.
Documentația supusă dezbaterii publice de astăzi poate fi studiată la următorul link:
http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/urbanism/26-06-2020/Nota_conceptuala_statiune_Pestera_Padina.pdf

La eveniment au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, deputatul Corneliu Ștefan, arhitectul-șef al județului Dâmbovița, Teodor Bâte, prorectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, prof. dr. arh. Tiberiu Florescu, arhitectul Dan Nițescu, primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru, consilieri județeni, reprezentanți ai Universității „Valahia” din Târgoviște, ai aparatului de specialitate al CJD și ai mediului de afaceri.
În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis: „Ceea ce dezbatem aici nu e o construcție pe care o putem edifica de azi pe mâine. Îi mulțumesc domnului prorector al Universității de Arhitectură „Ion Mincu” din București cu care avem încheiat acest contract pentru elaborarea notei conceptuale. Încă de la începutul discuțiilor noastre am fost conștienți de faptul că este prima stațiune turistică care urmează să fie edificată în România după anul 1990 de la zero și în al doilea rând, am fost conștienți că este singura stațiune turistică construită într-o zonă care are statutul de parc natural.
Grija față de mediu, grija față de ceea ce se întâmplă în zona respectivă, au constituit și constituie preocupările noastre de bază. Vreau să vă asigur că, deși am avut și critici la adresa acestei idei, rămân la principiul potrivit căruia important este să construiești și nu să faci tot posibilul să dărâmi un proiect, în ideea că nu se poate. Așteptăm punctele dumneavoastră de vedere, care ne dorim să contribuie la mobilarea acestui proiect, să găsim soluții care să fie acceptate atât de către instituțiile avizatoare, de cei care își desfășoară activitatea în zona de munte, o zonă foarte frumoasă și pe care avem obligația să o punem în valoare și, totodată, să gândim soluții adaptate secolului XXI, potrivit cărora trebuie să facem acolo o zonă de care să se bucure cetățenii din județul Dâmbovița și nu numai.
Acest concept de stațiune turistică sau ceea ce s-a spus că se dorește a fi edificat acolo s-a discutat încă din anii 2000 – 2004. Din fericire, am reușit în anul 2018, să declarăm zona Padina – Peștera stațiune de interes național. Le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit acest proiect!”
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă