Vineri, 6 iulie 2018 la Casa de Cultură din Runcu, județul Dâmbovița a avut loc Dezbaterea publică ”Cabana Leaota- e voie la turism”, eveniment inițat și organizat de Asociația ”Om pe munte” cu sprijinul Primăriei Runcu.
Au fost prezente autoritățile locale și județene, reprezentate de vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu, primarul comunei Moroeni, Laurențiu Moraru.
Alături de aceștia au dat curs invitației proprietarii cabanei, Fundația Conservation Carpathia, administratorul sitului Natura 2000 ROSCI0102 Leaota din anul 2011, reprezentată de directorul executiv, Cristoph Promberger, reprezentanți ai Salvamont Dâmbovița, ong-uri, Asociația Montană Carpați, oameni de afaceri din zonă. Evenimentul a fost moderat de către Ionel Petre, vicepreședinte Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
Președintele Asociației ”Om pe munte”, Constantin Țăposu a deschis dezbaterea cu o prezentare generală a inițiativei, dar și a activităților pe care le-au desfășurat până în prezent.
Constantin Țăposu: ”Am găsit Cabana Leaota într-un stadiu de degradare și încercăm să o aducem la viață”
”Dezbaterea aceasta este un eveniment unic în România, deoarece până astăzi nu s-a mai întâmplat ca mai multe asociații sau organizații să se întâlnească și să discute situația în care se află o cabană montană.
Asociația ”Om pe munte” s-a constituit în anul 2015 și de atunci demareză mai multe activități pe zona montană. În anul 2016 împreună cu turiștii și voluntarii am reabilitat Refugiul Șaua Strunga (vezi mai multe detalii AICI) iar în 2017 am reușit să ridicăm de la zero, fosta casă a Centrului de Turism Florei Comarnic pe Piciorul Florei, din Munții Baiului, tot cu donații, sponsorizări si 100% voluntariat. Acolo în Munții Baiului va funcționa prima școală Refugiu pe munte, unde vom face diverse activități cu copiii. Ne doare foarte tare lipsa infrastructurii montane și faptul că poți să mergi zeci de kilometri fără să ai un loc unde să te adăpostești. Cine merge pe munte știe cât de periculos poate deveni muntele atunci când plouă, fulgeră, sau viscolește. Ne-am îndreptat atenția asupra cabanelor. Dupa anul 1989 s-au cam rărit și am ajuns în Munții Leaota din dorința de a aduce ceva bun, mai ales pentru că aici nu există un adăpost montan, așa cum au toți munții, o cabană sau un refugiu unde turiștii se pot retrage în situații de urgență.
Am găsit cabana Leaota într-un stadiu de degradare și am încercat să o aducem la viață. În luna februarie am făcut o solicitare către primăria Runcu prin care am cerut să intrăm în legătură cu proprietarul. Am trimis o scrisoare către acesta și am avut și o întâlnire.
Cabana Leaota a fost construită în anul 1962, de către Combinatul de Oțeluri Speciale de la Fieni, iar în 1935 Mihai Haret, afirma despre Leaota că ”este o regiune muntoasă frumoasă, însă prea puțin cunoscută, unde oricine poate merge fiind de mai pretutindeni accesibil și ușor de urcat călare”. Potențialul turistic este dat de numeroasele puncte de belvedere, situate pe culmea principală, practic în orice punct, dincolo de limita superioară a pădurii, se pot urmări imagini din munții Piatra Craiului, Bucegi, Culoarul Bran- Dragoslavele și Subcarpații Ialomiței. În 1962 Cabana Leaota avea o capacitate de 30 de locuri în 5 dormitoare comune, situate la 1370 de metri în muntele Românescu. Tot în acel an, cabana avea apă curentă, generator electric, bufet permanent și pârtii de ski amenajate în apropiere.
Un turist care vrea să plece din Runcu și vrea să traverseze Munții Leaota ar avea nevoie de 16 ore să ajungă în Bucegi. Din Runcu și până la Cabană se fac aproape 4 ore de mers pe jos, iar de la cabană și până la cel mai apropiat refugiu din Bucegi sunt 12 ore în condiții normale de vreme bună.
A fost lansată și o petiție online unde au fost strânse peste 1700 de semnături și sute de mesaje de susținere și încurajare. Cabana Leaota poate fi renovată și utilizată de către turiștii care traversează muntele până în Bucegi. Considerăm că este necesar un astfel de adăpost pe o distanță atât de lungă.
Renovarea ei într-un mod prietenos cu mediul și cu practicarea unui turism responsabil pot reprezenta un beneficiu pentru zona protejată din apropiere, cât și pentru comunitatea locală. (mai multe detalii AICI)
Modelul Asociației Om pe munte este asociația Alpină ardeleană din Brașov, fostul SKV – Tradiția nu înseamnă păstrarea cenușii, ci predarea flamurii”. Exact asta ne dorim și noi să predăm flacara mai departe.” a declarat Constantin Țăposu în deschidere.
Mai multe detalii in VIDEO:
Astazi, 9 iulie 2018, pe pagina de facebook a Asociației ”Om pe munte”, președintele Constantin Tăposu a punctat modul în care se vor derula acțiunile pentru salvarea Cabanei Leaota și colaborarea pe care și-a propus-o cu proprietarul, Christoph Promberger.
”Primul pas a fost realizat prin dezbaterea de la Runcu. Al doilea pas este să cerem voie domnului Christoph Promberger să ne permită să intrăm pe proprietatea dumnealui ca să facem curățenie, să ridicăm toate deșeurile de acolo și să permită accesul motorizat pentru transportul lor la drumul de acces, pentru a putea fi transportate mai departe la un centru de colectare.
Următorul pas este să permită accesul pe proprietate a unei echipe de ingineri pentru evaluarea construcției și pentru a putea pune la punct un plan de intervenție. Astfel putem determina costurile cu reparațiile urgente.
Asociația OM pe MUNTE nu urmărește să obțină vreun beneficiu financiar sau material din campania de salvare a Cabanei Leaota.
Asociația OM pe MUNTE dorește să se asigure de un contract cu drepturi și obligații, care să-i permită să efectueze lucrări pentru salvarea Cabanei Leaota.
Suntem convinși că și proprietarul își dorește ca Leaota să redevină ceea ce a fost.” a concluzionat Constantin Țăposu.

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște