Din prea multa iubire fata de parinti

Din prea multa iubire fata de parinti, copiii preiau ranile sufletesti ale acestora ca sa le vindece

Am invatat sa observ lucrurile, sa “iau urma” energiilor, sa vad unde este bresa, fractura, locul prin care pierdem energia vitala si din cauza careia viata noastra deraiaza de la un curs firesc si armonios.

Privesc in jur fara sa mai judec pentru ca am inteles de mult ca exista o cauza nevazuta pentru care “lucrurile” se intampla intr-un anumit fel. Fiecare dintre noi ruleaza inconstient niste programe care, unele dintre ele, sunt adevarati virusi. Virusii sunt de fapt convingeri, credinte intime, moduri in care ne-am obisnuit sa ne reprezentam realitatea, pe care le-am generat in momente critice ale existentei noastre.

Ce ne modeleaza intim, asa cum un olar isi modeleaza oalele? Ceea ce vedem de cand ne nastem. Dincolo de orice cuvinte rostite, ne modeleaza ceea ce vedem in familie, in mediu in care am crescut.

Suntem mult mai mult vibratie decat materie. Tot ce tine de energie, se intipareste in noi. Absorbim aidoma unui burete. Iar tot ce absorbim se retine la nivel de subconstient. Se duce in profunzimile nebanuite ale fiintei noastre. Este ocolita astfel bariera mentalului, a ratiunii, care incepe sa se formeze mult mai tarziu decat subconstientul.

Si iata cum ajungem sa ne purtam intr-un anume fel pentru ca reproducem modelul celor care ne-au format ca oameni, pentru ca ne-am imbibat inconstient cu el. Chiar si mult mai tarziu, atunci cand sunt “constienti”, nu copiem ce ni se spune, ci ceea ce simtim/vedem ca fac ceilalti. Cuvintele ne impacteaza doar in proportie de 7% dintr-o comunicare. Mult mai mult preluam din limbajul nonverbal, din starile celor din jur.

Doresc sa prezint doua exemple care mi s-au relevat de curand, adica in aceasta ultima saptamana. Ambele exemple se reduc la ce am “invatat” in familie. Repet, nu este vorba despre invatarea de la scoala sau in urma discutiilor de tip “in viata sa faci asa …, sa te porti asa …”. Ambele exemple ne vorbesc despre cum invatam sa ne oferim sau, de fapt, cum ne refuzam iubirea.

Primul caz:

Povestea unei femei care traieste singura cu copii sai. Este o femeie minunata, cu foarte multe calitati. Este o supravietuitoare, o luptatoare. Are abilitati in foarte multe domenii si cu o imensa capacitate de a iubi. Cu toate acestea, isi creste singura copii. Si nu pentru ca nu si-ar dori un partener.

Iata modelul preluat, fara sa se gandeasca macar o singura clipa la ceea ce a “invatat”.

In familia ei de origine, relatiile sot-sotie erau tensionate. Discutii, certuri. Sotul plecat foarte mult timp de acasa, ocupat cu munca, pasionat de serviciul. Un om exceptional de capabil, de o inteligenta sclipitoare si devotat familei pe care o considera un altar. Sotia, de asemenea, deosebit de devotata familiei, modelul casa-servici si inapoi. Fara multe prietene, fara a socializa. Casa si copilul erau tot ce-si dorea, universul ei. Harnica, muncitoare, gospodina. Cu toate acestea, lipsea o comunicare reala intre ea si sotul ei. Exista si o lipsa de armonie inclusiv in relatiile intime, o neadaptare. Existand frustrari de ambele parti, sotul isi rezolva “problema” cum stie mai bine, fara insa a afecta, credea el, relatiile familiale. Fiica lor, femeia despre care vorbim, a trait toata viata cu mama sa si ce a “invatat” este ca trebuie sa-ti astepti indelung barbatul ca sa vina acasa. Cand vine acasa este doar prilej de a varsa lada plina de gunoiul frustrarilor. A simtit lipsa de iubire care pleca din legatura “legalizata”. DAR, la fel de bine a “inteles” absolut inconstient ca exista armonie, fie si temporara, inafara relatiei oficiale…

Ce s-a intamplat in viata ei de adult? Relatia “oficiala” reproducea tipicul original … discutii, dizarmonie, frustrari, respingere. Drept urmare, a parasit rapid institutia casatoriei in care nu mai credea. A realizat de curand ca, cel mai iubita s-a simtit intr-o relatie cu un barbat casatorit … Evident, isi doreste sa schimbe starea lucrurilor, macar si din perspectiva de a nu lasa mostenire acest comportament, copiilor sai.

Al doile caz:

Povestea unui tanar absolut minunat, care, de asemenea traieste singur, fara partenera.

In familia ei de origine, relatiile sot-sotie pastrau o aparenta de normalitate dar lipsea un liant autentic, care vine dintr-o relatie de la suflet la suflet. Lipsea iubirea adevarat. Ambii parteneri aveau tendinta de a-si demonstra valoare, capacitatea, pentru ca doar asa considerau ca meritau sa fie iubiti. Fiecare dintre ei a muncit enorm pentru a se afirma. Afirmarea devenise obiectivul nr.1 pentru mama, deoarece nu se simtea iubita, implinita. Asa se face ca pentru ea a aparut un moment de decizie: iubirea sau familia – forul care o valida. Era tanara, copii sai erau micuti si a aparut iubirea. Nu a schitat niciun gest, nu a dat niciun semn. A ingropat-o adanc. Si-a suprimat orice traire. A renuntat la ea fara sa-i acorde absolut nicio sansa.

In viata de adult a tanarului, lucrurile au debutat cat se poate de prost. Iubita lui s-a sinucis. (ca si mama, a renuntat la iubire. Prietena lui, mai mult, la viata!). Dupa o lunga perioada de timp, foarte lent si greu, se deschide, putin cate putin. Iar ceea ce ii pune viata pe dinainte ca optiuni, sunt femei mult mai mari decat el, singure, care au copii minori …

Ce vor sa spuna aceste doua exemple?

Dorim din tot sufletul ca parintii nostri sa fie fericiti. Ii iubim atat de mult incat nici nu ne imaginam, in pofida “tratamentelor” de care am “beneficiat”. Este firea naturii sa fim recunoscatori pentru ce am primit. Iar ceea ce am primit noi de la parintii nostri este insasi VIATA! Oricat de urat sau rau s-ar fi purtat cu noi, oricate certuri, razboaie am fii dus cu ei, dincolo de tot acest “zgomot” este o imensa iubire pe care le-o purtam inconstient. Nu ne dam seama decat in momentul in care observam cat de mult ii copiem, cat de mult le reproducem existenta lor, cu bune si cu mai putin bune.

In ambele situatii, copii si-au dorit sa implineasca nevoia de iubire a parintilor …

Care este SOLUTIA?

Intelegand cum stau lucrurile, in forul tau interior, iei decizia de a schimba „povestea” in care ai trait pana atunci. Intrebarile la care sa-ti raspunzi sunt: “Ce pun in loc?” „Cum vreau sa ma simt?” “Cum doresc sa imi traiesc viata?”  ATENTIE insa! Raspunsul „corect” vine din corp si nu din minte …

In cazul femeii, tatal nu mai este. A plecat “dincolo” de niste ani. Ce-i ramane de facut este o iertare si o impacare cu trecutul, o acceptare, o non-judecare. Atat pentru tatal sau, mai mult absent din viata ei, cat si pentru ea, pentru lucrurile de care poate se simte vinovata. Simplul fapt ca si-a constientizat un comportament reflex, deci inconstient, si a luat decizia de a parasi acea poveste, a facut ca viata sa-i ofere de atunci alte optiuni.

In cazul tanarului, mama sa are de raspuns la “ce pun in loc?” si raspunde din perspectiva in care vede care sunt consecintele creatiei sale, cu ce efecte asupra a ceea ce are mai de pret: copii sai.

Anda Ciobanu (Angelix Fire) – andaciobanu.ro

AngelixFire - Anda Ciobanu

Saman: vizionar, vindecator, indrumator spiritual.
Observator, un cautator, un explorator, un pionier. In 2008, am raspuns unei chemari irezistibile a sufletului meu de a face ceva aparte in primul rand pentru mine, dar si pentru oamenii din tara mea.

Ceva care sa schimbe fata lucrurilor!

Am devenit expert in medicina samanica si medicina energetica de traditie incasa si
Ofer:
– sesiuni de vindecare samanica
– curs complet de samanism “Roata Medicinei – vindecare samanica in 4 pasi”
– curs de intoducere in samanism “Valorile noilor timpuri – Munay-ki”
– calatorii initiatice samanice “Calatoria eroului dintr-o perspectiva samanica”

Distribuie acest articol Oficial Media