Din zeci de spectacole reprezentația lui Caglar Yigitogullari se află în top. Complex și complet.

Caglar Yigitogullari a susținut un spectacol total, unul dintre cele mai bune din cele zece zile de festival. La Caglar nimic nu este întâmplător, totul are sens, este bine legat. Dacă înțelegi asta, dacă pătrunzi în povestea-dramă a autorului, atunci poate fi sfâșietor, poți pleca plângând sau poți lua elementele tragice și să contruiești cu ele stâlpi solizi pentru viitor.

Atunci când vrei să continui drumul spre vârf folosești piedicile și loviturile vieții -tocmai fiindca sunt tari și dure- pentru a face temelie de nezdruncinat, pentru a face stâlpi. Din zbor, din zâmbet poți face ferestre. Ferestre la fel ca aripile, aripi precum cântecul de chitară. Caglar Yigitogullari a avut mesaj în mișcare, sens în culoare și multă multă cunoaștere. Dacă nu ești la fel de deștept ca el riști să nu-i înțelegi opera.

HeimatLost – Germania

Pe Nietszche îl durea capul foarte des, a fost o afecțiune cu care a trebuit să trăiască. El a exprimat poate cel mai bine comportamentul omului în suferință și Breuer a fost cel care l-a ascultat. Pe personajul interpretat de Caglar nu-l doare capul sau poate că da, însă nu are cine să-l asculte așa că alege să se lovească de uși închise, de pereți. Nu are cine să-l asculte, nu are cine să-l ajute. Este felul său de a exprima condiția tragică a omului, sau așa cum a spus Cioran: ”neajunsul de a fi”.

În plus, folosește materia, noroiul, căci din pământ suntem și în pământ ne vom întoarce. Nu se teme de zbaterea în noroi, se spală și pleacă mai departe căci schimbarea trebuie să înceapă cu el. Căderi, căderi, căderi, dar ceea ce contează este că el mereu se ridică, se spală de noroi, renaște, zâmbește, zboară și cântă.

La final am povestit, am glumit, am vorbit despre viață. Caglar este un om și un artist extraordinar.

Caglar Yigitogullari:

”De când am părăsit Istanbulul, nu mi-a fost niciodată dor de casă, dar mi-a fost acum. Am simțit dorul de acasă în timpul acestui festival. Mi-am adus aminte ce înseamnă să faci parte dintr-un teatru, dintr-un grup, dintr-o trupă atât de extraordinară și mi-am adus aminte de adevăratul sens al cuvântului familie. Locul în care locuim, în care trăim, acolo și creăm.

Spectacolul pe care l-ați văzut aseară e influențat de plecarea mea din Istanbul și ajungerea mea în Germania – această decizie de a emigra. Conceptual, spectacolele mele sunt de risc, de asumarea unor riscuri, sunt riscuri tipice să zicem, dar și politice și emoționale. E primul spectacol în care consider că mi-am asumat și niște riscuri emoționale. E un spectacol despre durerea mea de a-mi fi părăsit țara și de a fi acum în exil, în altă țară.

Felul în care percep arta în Germania e aproape ca o religie și lumea artistică e foarte puternică mai ales în vreme de război. Cele mai spectaculoase idei în artă au fost generate în timpul războiului și teatrul a reprezentat un loc de întâlnire odată cu ieșirea din fascism. Pentru că arta reprezintă un mecanism de schimbare a unor sisteme care necesită asta. Sigur că și ei își asumau niște riscuri, de aceea și mie îmi place să-mi asum niște riscuri în spectacolele mele, să provoc spectatorul să spargă granițele.

Cred că aceasta este misiunea și puterea teatrului în ziua de astăzi. Teoretic și filosofia face același lucru, se întreabă ce se întâmplă dincolo. Dar cred că spre deosebire de filosofie, arta are ceva în plus. Prin artă avem puterea de a arăta nu ce trebuie să visăm ci cum să visăm.

Deci prin invitarea mea și a spectacolului meu în acest festival, consider că minunata echipă de la Târgoviște și-a asumat aceleași riscuri pe care mi le-am asumat și eu. Vă mulțumesc foarte mult și mă simt ca într-o familie aici!”

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media