Ziua internațională a muntelui aniversată…la munte
Declarată încă din 2003 ca „Zi internațională a muntelui”, data de 11 decembrie nu putea lipsi din calendarul expediționar al montaniarzilor dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park, ei efectuând, în weekendul anterior zilei (9-10 decembrie 2017) o reușită tură de iarnă pe potecile înzăpezite ale Bucegilor.
După multiplele expediții externe desfășurate în acest an:
- Mai – Ben Nevis (Scoția)
- Iunie – Grossglockner (Austria)
- Iulie – Musala (Bulgaria)
- Septembrie Dolomiți (Italia) și Gouter–Mont Blanc (Franța)
„dinozaurii” dâmbovițeni au atacat cea mai frumoasă vale din Bucegi, valea Horoabei, în condițiile unei ture de iarnă. După studierea prognozei meteo și anunțarea prealabilă a Salvamontului Dâmbovița, șase montaniarzi (dintre care unul, chiar începător pe acest traseu) au intrat pe vale sâmbătă, pe la ora 12 și, după 7 ore de luptă cu zăpada mare (dar stabilă) de pe vale și cu vântul care bătea în golul alpin, au ajuns cu bine tot Salvamont Dâmbovița unde au anunțat ieșirea cu bine din traseu. Experiența lor și echipamentul adecvat turei și momentului au fost atuuri în abordarea traseului și în reușita încheierii lui cu bine. Cazarea a fost la A.N.S.M.R. unde seara, „la gura sobei” au ascultat din minunatele „povești” ale vechilor oameni de munte, Doina și Mircea Opriș. Fiindcă, „Ziua internațională a muntelui”, pune accent pe conștientizarea importanței munților pentru viață, pe evidențierea oportunităților sau constrângerilor dezvoltării zonelor montane, discuțiile au „alunecat” și spre aceste aspecte, atât la această cabană, cât și la alți prieteni de la cabanele Gura de Rai sau Bolboci.
O nouă tură reușită, o nouă etapă de antrenament pentru viitoarele expediții ale anului 2018 (vom reveni cu detalii), un prilej de a toasta și pentru cei 34 de ani de când ducem simbolurile și spiritul Chindiei pe creste montane.
La mulți ani, oameni de munte!
La mulți ani, tuturor celor care apreciază și sprijină acțiunile noastre!
Nicolae POSTA
Președinte ACJP


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului