Acum 70 de milioane de ani Ţara Haţegului era parte dintr-o insulă tropicală din Oceanul Thetys unde trăiau dinozauri? Este adevărat că dinozauri erau pe atunci şi în alte părţi ale lumii. Neobişnuit este însă faptul că dinozaurii din Insula Haţegului erau pitici.
În acele vremuri Pământul era într-o continuă transformare tectonică. Uscatul începuse să se fragmenteze. Iar din continente se desprindeau insule, care, activate de mişcările tectonice, erau ca nişte plute călătoare pe oceanul planetar. O astfel de insulă era şi Haţegul care, pe atunci, se afla pe unde este Marea Mediterană de astăzi.
Rupţi de continent, dinozaurii erau ca nişte naufragiaţi care au învăţat să supravieţuiască cu puţinul pe care îl aveau.
Acum 150 de milioane continetul unic numit Pangea s-a fragmentat în două continente mai mici separate de Oceanul Thetys.
După ce Insula Haţegului s-a desprins din continent, animalele de aici au fost nevoite să se adapteze condiţiilor de viaţă dintr-un spaţiu mai restrâns, cu resurse de hrană mai puţine. Şi aceasta a fost şi una dintre cauzele care au făcut ca dinozaurii să ajungă în timp să fie mult mai mici decât rudele lor care au rămas pe continent.
Acest fenomen este numit de specialişti: nanism insular. Şi se pare că nu este întâlnit în natură atât de rar pe cât am putea crede.Într-o situaţie asemănătoare s-au aflat şi mamuţii.
În vecinătatea parcului și în arealul acestuia se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
- Biserica Cuvioasa Paraschiva din Clopotiva, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș
- Biserica Sfântul Nicolae din Densuș, construcție secolul al XIII-lea, monument istoric.
- Biserica „Sf. Nicolae” din Hațeg, construcție 1821-1828, monument istoric.
- Biserica reformată din Hațeg, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
- Biserica romano-catolică din Hațeg, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
- Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara, construcție 1786, monument istoric.
- Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Paroș, construcție secolul al XV-lea, monument istoric.
- Biserică reformată de la Peșteana, construcție sec. al XIV – XVII, monument istoric.
- Biserica „Sf. Prooroc Ilie” din Peșteana, construcție sec. XIV – XV, monument istoric.
- Biserica „Pogorârea Sf. Duh” din Ponor, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric.
- Biserică parohială reformată din Râu Alb, construcție sec. XV – XVI, monument istoric.
- Biserica cnezilor Cândea din Sântămăria-Orlea, construcție secolul al XIII-lea, monument istoric.
- Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Râu de Mori, construcție secolul al XV-lea, monument istoric.
- Biserica Nemeșilor din Sălașu de Sus, construcție secolul al XVI-lea, monument istoric.
- Biserica de zid Sfinții Atanasie și Chiril din Sălașu de Sus, construcție secolul al XVII-lea, monument istoric.
- Biserica de zid Sfântul Gheorghe din Sânpetru, construcție secolul al XIV-lea, monument istoric.
- Biserica cnezilor Cândea din Suseni, construcție secolul al XIV-lea, monument istoric.
- Castelul Kendeffy din Sântămăria-Orlea, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric.
- Curtea cnezilor Cândreș din Sălașu de Sus, construcție sec. XV – XVII, monument istoric.
- Castelul contelui Nopcsa din Săcel, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
- Curtea nobiliară a Cândeștilor din Râu de Mori, construcție sec. XV – XVI, monument istoric.
- Castelul Pogány din Păclișa, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
- Castelul Nalatzi-Fay din Nălațvad, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric.
- Ruinele orașului antic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
- Villa rustica de la Valea Lupului (castru roman).
- Ansamblul Cetății Mălăiești (donjon și zid de incintă) din satul omonim, construcție secolul al XIV-lea, monument istoric.
- Ariile protejate: Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Parcul Național Retezat, Peștera Tecuri, Peștera Șura Mare, Rezervația științifică Gemenele

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Liderii PSD Dâmbovița au celebrat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice