Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Două noi creșe vor fi construite în Timișoara, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Azi, 27 august 2021, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dl. Attila-Zoltán Cseke, a anunțat aprobarea construirii a două noi creșe în Timișoara. Acestea vor fi finanțate din fonduri proprii ale MDLPA, în cadrul „Programului național de construcții de interes public sau social, subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat”, aprobat prin Ordonanța de Guvern nr. 25/2001.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației preconizează că primele contracte cu constructorii vor putea fi semnate la începutul anului viitor. Este vorba de o creșă de mari dimensiuni, pe un teren cu o suprafață de 1810 mp și de o creșă mai mică, pe un teren de 1024 mp. Primăria Timișoara lucrează acum la documentația solicitată de CNI. Odată stabilite amplasamentele creșelor, are responsabilitatea de a viabilizara terenurile pe care acestea vor fi construite, adică să construiască căile de acces și să facă racordarea la utilități.
„Cunoaștem bine nevoia uriașă de creștere a numărului de locuri la creșă, de aceea anunțul ministrului Cseke ne bucură, venind în întâmpinarea nevoii atât de multor familii din Timișoara. E un câștig important pentru comunitate și face parte din strategia administrației locale de a crește numărul de locuri în creșele timișorene. Chiar în cursul acestei luni am semnat contractul de execuție a lucrărilor de construcție a unei alte noi creșe, care se va ridica pe un teren al primăriei de pe strada Ion Ionescu de la Brad, prima construită în orașul nostru în ultimii opt ani. Tot anul acesta vom da drumul lucrărilor de construcție a încă două noi creșe – pe Bogdăneștilor și în Ciarda Roșie,” a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Nevoia de suplimentare a locurilor din creșe este una stringentă, care nu poate fi satisfăcută decât prin dezvoltarea infrastructurii. Numai anul trecut s-au depus 600 de cereri de înscriere pentru cele 450 de locuri existente în creșele din oraș.
Primul pas în direcția soluționării acestei vechi crize a locurilor din creșele timișorene a fost realizat de primarul Dominic Fritz chiar în această vară, odată cu lansarea serviciului online de înscriere la creșă, deci fără cozi și pile, printr-o procedură complet transparentă.
„Fiecare copil al Timișoarei trebuie să aibă asigurat un loc în care să învețe prin joacă și să fie îngrijit cu căldură. Construcția de noi creșe este parte a programului de guvernare și reprezintă baza contractului prin care se creează oportunități și prosperitate pentru copiii Timișoarei,” a completat Dominic Fritz.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share