Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitor la accesul rutier pe drumurile județene spre zona montană a județului, respectiv Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, Consiliul Județean Dâmbovița face următoarele precizări:
Urmare a colaborării dintre Consiliul Județean Dâmbovița și Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, vă aducem la cunoştinţă că, în privința elementelor de siguranță rutieră (parapeți de protecție), până la această dată au fost montați 4.092 m, iar în stocul existent la S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A. se află 2.308 m, care fac obiectul montajului în continuare pe traseul DJ 714, la data finalizării rezultând realizarea integrală a necesarului stabilit.
Din acest punct de vedere, precizăm că montajul, de către S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa S.A, a elementelor de siguranţă a circulaţiei a fost realizat pe sectoarele Glod (DN 71) – Sanatoriul Moroeni – Zănoaga, km 0+000 – 21+000 şi Cabana Bolboci – Cheile Tătarului, km 24+366÷29–900; pe celelalte sectoare, respectiv Zănoaga – Cabana Bolboci, km 21+000÷24+366 şi Cheile Tătarului – Peştera, km 29+900÷34+485, sunt asigurate condiţiile corespunzătoare de circulaţie şi semnalizare rutieră printr-o investiţie distinctă de modernizare prin asfaltare.
În acest sens, menţionăm că montajul semnalizării rutiere verticale pe DJ 714, cu peste 300 de table indicatoare, reprezintă realizarea integrală a necesarului stabilit de comun acord cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Referitor la drumul de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga, reamintim că acest sector de drum se află în curs de modernizare și reabilitare, lucrările fiind suspendate pe perioada de iarnă, drumul având planurile de semnalizare rutieră conforme, urmând ca finalizarea tuturor lucrărilor să se realizeze în semestrul 1 al anului 2020.
Cu privire la traseul DJ 713 – DN 71 – Dichiu – Piatra Arsă, investiția de reabilitare și modernizare a fost finalizată în totalitate, acesta fiind corespunzător din punct de vedere al elementelor pentru siguranța circulației rutiere, obiectivul aflându-se în perioada de garanție și având, în perioada de iarnă 2019 – 2020, circulația rutieră închisă pe sectorul Cabana Dichiu – Piatra Arsă.
Având în vedere cele precizate, apreciem că interdicția de acces în Platoul Padina – Peștera este excesivă din următoarele considerente:
– în Platoul Padina – Peștera, își desfășoară activitatea mai multe instituții și servicii publice, agenți economici și instituții de cult, inclusiv posturile de poliție și jandarmerie montană, în cadrul cărora activează aproximativ 300 de persoane, la care se adaugă turiștii care vizitează zona sau sunt cazați în unitățile turistice, accesul rutier efectuându-se în perioada de iarnă, în general, pe traseul DJ 714;
– semnalizarea rutieră verticală pe DJ 714, cu o valoare totală de peste 1.000.000 lei, justifică îndeplinirea condițiilor corespunzătoare circulației rutiere pe toată perioada anului, acest drum reprezentând singura variantă de acces în Platoul Padina – Peștera, când traseul DJ 713 este închis, din cauza pericolului de avalanșe;
– prin intermediul S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A., Consiliul Județean Dâmbovița asigură întreținerea pe timp de iarnă a drumurilor județene din zona montană, având disponibile, în zonă, utilaje și materiale antiderapante, în număr și stocuri suficiente.
De asemenea, prin notificarea instituţiei noastre despre faptul că DJ 714, dar şi drumul de legătură sunt închise circulaţiei rutiere, fără a exista o altă variantă alternativă deschisă, în Staţiunea turistică de interes Naţional Peştera – Padina, este afectată realizarea următoarelor activităţi şi servicii curente:
– activităţi specifice de iarnă pentru deszăpezire şi combaterea lunecuşului, pe DJ 713, drumul de legătură şi DJ 714, în conformitate cu prevederile legale;
– serviciile de intervenţie ale Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Dâmboviţa;
– accesul rutier al angajaţilor şi al furnizorilor care asigură aprovizionarea agenţilor economici existenţi, dar şi a Mănăstirii Peştera Ialomiţei;
– accesul rutier pentru echipaje de intervenţie speciale din categoria SMURD, Pompieri, Salvamont, S.D.E.E. Muntenia Nord, DISTRIGAZ etc.
În contextul în care S.C. L.D.P. Dâmboviţa S.A. nu ar mai realiza activităţi de deszăpezire şi combatere a lunecuşului pe DJ 714, este afectată şi activitatea din zonă a serviciilor Poliţiei Padina şi Jandarmeriei montane.
Totodată, amintim că viteza de circulaţie pe traseul DJ 714 este redusă în perioada de iarnă, potrivit configuraţiei geografice a acestuia, aspect care concură la o siguranţă sporită în trafic.
Ținând cont de situația existentă, la această dată, pe traseele de drumuri județene din zona montană, considerăm îndeplinite cerințele legale pentru accesul rutier spre Stațiunea turistică de interes național Peștera – Padina, cu obligativitatea, din partea conducătorilor auto, de a echipa corespunzător autovehiculele, de a respecta semnalizarea rutieră din zonă, a indicațiilor agenților de poliție, a reprezentanților jandarmeriei montane, a Serviciului Public Salvamont – Salvaspeo Dâmbovița, precum și a reprezentanților SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA, operatorul economic care asigură servicii de deszăpezire pe drumurile județene.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Senatorul Ciprian Iacob. Când adevărul nu mai încape în tăcere
Delegație italiană în vizită la Dâmbovița. Discuții despre un posibil proiect de cooperare între GAL-uri
338 de locuri de muncă vacante în Dâmbovița. Studii superioare, meserii, muncitori necalificați