În data de 15 ianuarie 2016, elevii Școlii ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești” din Târgoviște au fost premiați de către conducerea Corpului Profesional al Mediatorilor din Județul Dâmbovița pentru participarea la evenimentul ”PRIN EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ CĂTRE O LUME A DIALOGULUI ȘI MEDIERII”, organizat în data de 18 decembrie la Biblioteca Județeană ”Ion Heliade Rădulescu ” Dâmbovița.
La festivitatea de premiere au participat alături de mediatorii dâmbovițeni cadrele didactice și elevii Școlii ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești” din Târgoviște.
Manifestarea se înscrie în cadrul activităților protocolului încheiat între Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Dâmbovița și Școala ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești” din Târgoviște. În baza protocolului menționat între cele două instituții în perioada următoare vor fi derulate noi activități de promovare a medierii în sistemul școlar.



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Dana Budeanu: Când vorbim despre violența împotriva femeilor minore și despre rețelele de prostituție din România?
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Medicul Vladimir Beliș: Secretele unui creier lucid la 93 de ani. E o greșeală să stai în fotoliu după pensionare
Omega 3 concentrate – suplimentul esențial pentru minte, inimă și articulații la orice vârstă
Carmen Holban, premiu de Excelență la Gala Farmaciștilor 2025
Carmen Holban, brevet de invenție pentru dezvoltarea unui produs cosmetic ecologic
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Bucureștiul la răscruce: o primărie care nu mai încape în nicio cutie
Soft gestiune magazin: soluția digitală pentru un control total asupra vânzărilor și stocurilor
Dana Budeanu: Când vorbim despre violența împotriva femeilor minore și despre rețelele de prostituție din România?