Era frumoasa cu ochi de peruzea care iubea

Era și este frumoasă, dar nu frumoasa de pe copertele revistelor. Era frumoasă pentru că ochii îi  sclipeau ca stelele atunci când vorbea despre cel pe care îl iubea. Era și este frumoasă până în adâncul sufletului ei pentru că îi face pe ceilalți să zâmbească și atunci când ea e tristă.

Femeia, eterna poveste…

O admira toată lumea. Eu m admirat-o dintotdeauna. Frumoasă și delicată ca un înger. Avea ochi dumnezeiești de frumoși, ca niște peruzele.

Învăța bine, a intrat din prima la facultate (pe vremea când facultățile erau facultăți) și a terminat printre primii.

Prin clasa a X-a s-a îndrăgostit de el. Era cu doi ani mai mare, atlet, juca în echipa de teatru a liceului, înalt, brunet cu ochi albaștri…ce mai? Un adevărat Alain Delon. Fetele roiau în jurul lui că muștele la miere. Dar el a pus ochii pe ea și când a terminat ea facultatea s-au căsătorit.

La vreo doi ani li s-a născut primul copil, băiat, după alți doi, o fată. O familie frumoasă, perfectă.

Acum este o femeie îmbătrânită înainte de vreme, privind în gol și care strânge obsesiv în mâini o cârpă de praf. Din când în când se ridică din fotoliu și șterge praful în toate colțurile casei.

De ce această schimbare?

Pentru că ea și-a dorit și a fost manipulată să fie soția perfectă.

Locuiau în casa pe care părinții ei le-a făcut-o cadou de nuntă.

A fost femeia care a făcut totul singură în casă. Grija copiilor, cumpărăturile, curățenia, pe lângă serviciu, le-a făcut numai ea.

El era prietenul ideal al tuturor. Suna acasă și anunța că vine cu câțiva prieteni să se uite la meci, să joace un pocker sau doar să bea o bere. Și ea aranja repede copiii. Punea apoi băutura la rece, pregătea gustările, carnea pentru grătar…totul ca la carte pentru că fericirea ei era să îl vadă pe el fericit, strălucind printre prieteni, admirat de toată lumea.

Ea era invizibilă. Cât timp el se distra cu prietenii, ea era furnicuța care aducea băutura, mâncarea sau spăla vasele. Când copiii au crescut au încercat să o ajute, dar i-a refuzat. Ei trebuiau să își vadă de școală.

Spre sfârșitul anilor ’90 i s-a oferit o promovare, dar ar fi trebuit să meargă două luni la un stagiu de pregătire. Copiii au îndemnat-o să meargă, părinții, prietenii la fel, doar el i-a aruncat în doară că îl lasă că pe prost acasă și ea pleacă să se distreze cu alții.

A renunțat la promovare și a rămas aceeași soție devotată, perfectă, ideală. S-a ofilit în fiecare zi câte puțin și numai ochii mai aminteau de fata frumoasă ce fusese cândva. Copiii au plecat de acasă, și-au făcut un rost, au familiile lor. Toate încercările lor de a o schimba, de a o scoate de sub influența lui nefastă au fost inutile.

Zilele trecute m-a sunat nora ei și m-a rugat să le fac o vizită.

-E și mama la noi.

Am găsit-o într-un balansoar, privind în gol pe fereastră și strângând obsesiv în mâini o cârpă de șters praful.

Nora ei, medic neurolog, încearcă să o readucă la viață, după ce bărbatul și iubirea vieții ei, i-a distrus sufletul.

Într-o sâmbătă, după obișnuita petrecere de la ei de-acasă, la care au fost prezenți și copiii lor, cineva a propus să se continue petrecerea la un restaurant.

– Stați un pic să mă schimb și eu! Sunt plină de praf și funingine de la grătar.

– Lasă, rămâi acasă. Tot arăți ca o cârpă de praf.

Ea a încremenit cu ochii la el. Fiul și-a luat tatăl de guler și l-a dat afară cu prieteni cu tot. Abia după șase luni ea, frumoasa cu ochi de peruzea, a început să îi recunoască pe cei din jur. Este încă pierdută și obsedată de cârpa de șters praful. Nu o lasă din mâini decât când se joacă cu nepoții sau face mâncare și prăjituri cu nora și fiica. Vorbește puțin, niciodată despre el. Locuiește în aceeași casă din care copiii au îndepărtat timp de șase luni orice ar fi putut să îi amintească de el. Pe el l-au îndepărtat din viața ei și a lor.

Fiica și nora o duc cu ele la manichiură, la cosmetică, merg cu toții la spectacole, în concedii.

Este o femeie care se naște a doua oară. Medicii spun că are șanse să revină la o viață normală. Toți speră la asta. Dar știu că mereu în sufletul ei va fi o cicatrice, o urmă dureroasă provocată de un om pe care l-a iubit mai presus de ea însăși.

Dragile mele! Iubiți, dar iubiți cu măsură, rațional, nu uitați de voi nici măcar o clipă.

Nu uitați că aveți dreptul la respect, la demnitate, la iubire. Nimeni nu are voie și dreptul să vi-l încalce. Cei care o fac, nu vă iubesc.

Fiți voi înșivă în fiecare clipă a vieții.

Fiți puternice pentru voi înșivă în fiecare clipă a vieții. Pentru că:

Mandy Hale