Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță lansarea a 38 de linii de finanțare în cadrul Programului Educație și Ocupare, cu o valoare totală de aprox. 2.4 miliarde euro. Această inițiativă reprezintă un pas major pentru oricine vrea să învețe, să-și găsească un loc de muncă mai bun sau să-și dezvolte propria afacere.
Programul oferă oportunități concrete pentru toate categoriile de beneficiari – de la elevi și studenți până la persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau antreprenori la început de drum. Fondurile europene vor susține atât îmbunătățirea sistemului educațional, cât și crearea de noi oportunități pe piața muncii.
„Prin aceste finanțări, zeci de mii de elevi și angajați vor beneficia astfel de oportunități concrete de dezvoltare profesională și personală. Cele aproape 2,4 miliarde de euro disponibile anul acesta prin Programul Educație și Ocupare sunt oportunități concrete care pot schimba viețile oamenilor.

Aceste investiții vizează nu doar crearea de locuri de muncă mai bune și mai bine plătite, ci și consolidarea sistemului educațional, sprijinirea incluziunii sociale și reducerea decalajelor dintre diferitele regiuni ale țării. Într-o lume în continuă schimbare, unde competențele digitale și adaptabilitatea sunt esențiale, este responsabilitatea noastră să oferim românilor șansa de a se dezvolta și de a-și construi un viitor mai bun”, a precizat ministru Marcel Boloș.
Fondurile sunt accesibile unei game largi de organizații și instituții din România. Printre cei care pot solicita finanțare se numără instituțiile de învățământ, de la școli până la universități, care doresc să-și sprijine elevii și studenții. De asemenea, companiile care vor să investească în pregătirea angajaților pot accesa aceste fonduri, la fel ca și organizațiile non-guvernamentale specializate în lucrul cu tinerii. Centrele de formare profesională, autoritățile locale și organizațiile specializate în servicii de ocupare sunt, de asemenea, eligibile pentru a accesa aceste finanțări.
Banii vor fi folosiți pentru o varietate de programe și inițiative care vor aduce beneficii concrete pentru români. Se vor finanța cursuri gratuite de calificare pentru cei care doresc să învețe o meserie nouă sau să se specializeze în alte domenii. Tinerii aflați în căutarea primului loc de muncă vor beneficia de programe dedicate, în timp ce elevii care se confruntă cu riscul de abandon școlar vor primi sprijin specific. O parte importantă din fonduri va fi direcționată către pregătirea digitală, esențială pentru joburile viitorului. Programul include, de asemenea, finanțare pentru burse Erasmus+ care permit studiul în străinătate, precum și servicii de consiliere în carieră și asistență în găsirea unui loc de muncă.
Calendarul apelurilor de finanțare este disponibil AICI.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice