Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Europa copiilor la Săvârșin

Duminică, 9 mai 2021, Majestateta Sa Margareta a găzduit, la Castelul Regal Săvârșin, sărbătoarea Zilei Europei. A participat, alături de Majestatea Sa, Alteța Sa Regală Principesa Sofia. 

În Satul Regal au fost organizate ateliere de creație ale copiilor de la Liceul Tehnologic “Regele Mihai I” din Săvârșin, Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” din Chișineu-Criș, Școala Gimnazială nr. 21 “Aurel Vlaicu” din Arad, Școala Gimnazială “Gheorghe Popovici“ din Apateu, Școala Gimnazială “Gabriel Brola” din Buteni, Grădinița “Elefănțelul Alfa” din Arad, Ansamblul Búzavirág din Pecica, Școala de dans Dum Dance Team, Clubul Copiilor din Cetate “Cetatea Voluntarilor“ din Arad. Majestatea Sa a fost alături de tinerii musafiri, însoțiți de părinți și profesori, și a vizitat toate atelierele de creație reprezentând țările Europei.  De asemenea, Custodele Coroanei a privit cu plăcere copiii care au evoluat pe scena din Satul Regal.

În încheierea evenimentului, Majestatea Sa a oferit diplome de participare școlilor și cluburilor de copii prezente la evenimentul dedicat Zilei Europei.

Evenimentele de la Săvârșin au fost organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul: Profi Rom Food, domnul Cristinel Popa, BDR Associates, Procter&Gamble, Banca Transilvania, Guala Pack Nadab, Asociația „Cetatea Voluntarilor”. 

Satul Regal şi Parcul Regal Săvârşin sunt deschise pentru public inclusiv cu ocazia zilei de 10 Mai, zi de sărbătoare naţională. Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia sărbătoresc Ziua Regalităţii la castel

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share