Comisia Europeană şi Agenția executivă europeană pentru educație şi cultură (EACEA) au deschis recent perioada de depunere a aplicațiilor pentru cererea de propuneri de proiecte „Sprijin pentru implementarea Mărcii Patrimoniului European”(European Heritage Label – EHL). Programul prin care se finanțează cererea este „Europa Creativă” 2021-2027.

Obiectivul general al cererii este de a sprijini dezvoltarea unei organizații umbrelă a Mărcii patrimoniului european, care să activeze pentru crearea de rețele, colaborarea, formarea și asigurarea de oportunități în rândul părților interesate EHL. Această organizație-umbrelă va fi esențială pentru asigurarea sustenabilității inițiativei, contribuind la punerea în aplicare a obiectivelor sale generale de „întărire a sentimentului de apartenență al cetățenilor europeni la Uniune, în special al tinerilor, pe baza valorilor și elementelor comune ale istoriei și moștenirii culturale europene, precum și la o apreciere a diversității naționale și regionale și consolidarea dialogului intercultural”. Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este de 5 octombrie 2022.
Eligibilitate: orice entitate publică sau privată din ţările participante la program şi organizații internaționale; activitățile nu se pot desfășura decât în statele membre ale UE. Durata proiectului este de maximum 40 de luni, iar implementarea acţiunilor poate să înceapă de la 1 martie 2023. Buget total disponibil este de 3.000.000 EURo. „Marca patrimoniului european”, implementată la nivel european din 2011, este una dintre cele mai valoroase inițiative ale UE pentru a consolida sentimentul de apartenență la Uniune al cetățenilor europeni. Accentul pus pe dimensiunea europeană a siturilor de patrimoniu cultural și pe valorile comune pe care le reprezintă este o trăsătură distinctivă a acestei etichete. Numărul actual de locații EHL (60) este de așteptat să crească în următorii ani; prin urmare, Comisia Europeană consideră că este necesar să se pună în aplicare măsuri care au ca scop creșterea capacităților siturilor EHL, precum și creșterea vizibilității și impactului EHL în general. În România, două situri de patrimoniu cultural au primit până în prezent această etichetă: Memorialul Sighet din județul Maramureș (2017) şi Palatul Comisiei Europene a Dunării din județul Galați (2021). Acest apel va sprijini o singură organizație sau un singur consorțiu de organizații, cu un accent special pe patrimoniul cultural și consolidarea capacităților, care sunt active în sectoarele creative și culturale sau care desfășoară activități de consolidare a capacităților și de promovare

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan