
De câte ori nu ni s-a întâmplat să ne izbim nas în nas cu oameni a căror bunătate e de pus pe rană? De câte alte ori nu am întâlnit asemenea persoane care, străine fiind nouă, să ne sară în ajutor, să ne salveze din situații limită, extreme? De câte ori nu ne-am simțit protejați, îngăduiți în ciuda nepriceperii noastre, sau neștiinței…?
Asemenea oameni nu așteaptă să vină Paștele, Crăciunul sau alte Sfinte Sărbători pentru a împlini fapte frumoase și nu ezită să lupte pentru semenii lor spre a-i salva, oricare ar fi situația în care ei se află.
Asemenea oameni nu se gândesc la ei prima dată, ci… la ceilalți prima dată.
Dacă măcar am realiza că -de fapt- dăruind celorlalți, nouă înșine ne dăruim, atunci poate că am fi mai atenți în ce privește propria generozitate. Am împărți cu toți puținul nostru și iată cum am deveni avuți prin puterea dăruinței, care nu doar înnobilează, dar face, întâmplă să Primim. Am dărui …ca să Primim. Mult am dărui, ca să primim și mai mult. Nu știm încă?:
Dărnicia este funcția al cărei efect se întoarce la noi cu sporită intensitate, așa cum toate acțiunile noastre se întorc de unde pleacă.
Dăruim Iubire în toate formele ei; fără reticențe, neîngrădit, pur și simplu, total. Să nu fim surprinși atunci că ea, Iubirea, se întoarce la noi, dar cu mult mai multă forță.
Dăruim sfaturi pline de rost și înțelepciune, căci „la început dăruim din ceea ce avem, iar mai apoi dăruim din ceea ce suntem”; să nu fim surprinși atunci că Universul ne îmbracă în grija Sa.
Dăruim Recunoștință; dobândim Sănătate.
Ne bucură când primim „suveniruri”, dar de ce nu am și oferi pe cât primim bucuros?! Când simțim protecție, ne simțim bine. De ce nu am și oferi protecție?! Dacă suntem „economi” în a dărui, cum putem emite pretenția de a primi?!
A dărui nu e departe de a fi un stil de viață. Oamenii buni de pus pe rană, oamenii ce ne ajută, salvează, cei care ne îngăduie și protejează nu au grija noastră pentru că nu avem cusur, ci dintr-o bucurie imensă de a dărui, care-i sanctifică. Până la urmă o fac în ideea de bun, bine, în ideea de Dumnezeu-Creator, în ideea de Pace, Lumină, de pur.
Voiam să spun, ca pe o concluzie, că există Sfinți! Ei tac, fac.
Și se află printre noi.
Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului