În cadrul primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Strasbourg, 23-27 ianuarie 2023, senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat, în plenul Adunării, ministrului german al afacerilor externe, Annalena Baerbock.
În intervenția sa, senatorul Corlățean s-a referit la sprijinul consistent acordat Ucrainei de statele europene, inclusiv România, în aceste momente dificile în care autoritățile de la Kiev sunt nevoite să își apere suveranitatea și integritatea teritorială în fața agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Federației Ruse. Pe acest fundal, din păcate, s-a acumulat în țara noastră, în ultimii ani, inclusiv în 2022, o dezamăgire crescândă cu privire la tratamentul discriminatoriu la care sunt supuse minoritățile naționale din această țară, inclusiv minoritatea română, din cauza legislației restrictive din Ucraina în domeniul educației în limba maternă și în condițiile adoptării recente a legii minorităților naționale. În acest context, senatorul Corlățean a solicitat șefei diplomației germane poziția autorităților de la Berlin cu privire la acest subiect, având în vedere că respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale figurează printre criteriile politice de aderare la Uniunea Europeană și este definită foarte clar prin standardele juridice europene ale Consiliului Europei.

”Am interpelat-o în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în cadrul sesiunii în curs de la Strasbourg, pe ministrul german al afacerilor externe, Annalena Baerbock, în legătură cu situația minorităților naționale din Ucraina, începând cu etnicii români și cu ceea ce ar trebui să facă autoritățile ucrainene. Răspunsul ministrului german a fost foarte clar: Ucraina trebuie să îndeplinească criteriile politice de aderare la UE, inclusiv standardele europene în materia drepturilor minorităților naționale, pentru ca perspectiva europeană să îi fie confirmată„ a transmis senatorul român. În răspunsul său, ministrul de externe german a arătat că ”respectarea drepturilor minorităților naționale în Ucraina este un subiect care a fost ridicat de România, Ungaria și alte state membre în cadrul Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene”. Totodată, demnitarul german a relevat că vocația europeană a Ucrainei, validată anul trecut prin acordarea statutului de țară candidată la UE, presupune bineînțeles și asumarea și respectarea acquis-ul european, respectiv a criteriilor politice de aderare.
Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, în unanimitate, moțiunea pe care a inițiat-o, senatorul Titus Corlățean, ca membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin care Comisia de monitorizare a Adunării solicită oficial Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) să se sesizeze și să adopte un aviz, care să formuleze recomandări pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina.
Actul normativ menționat, care a fost adoptat de Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022, în lipsa unei consultări prealabile corespunzătoare a reprezentanților mai multor minorități naționale, începând cu etnicii români, ridică o serie de probleme serioase, care riscă să afecteze suplimentar prezervarea identității naționale, culturale, religioase etc. a etnicilor români si a altor minorități naționale din Ucraina.

”Am salutat adoptarea, în unanimitate, de către Comisia de monitorizare a APCE, cu avizul favorabil al raportorului privind îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Ucrainei față de Consiliul Europei, Alfred Heer (Elveția, ALDE) și am mulțumit colegilor parlamentari europeni pentru întelegerea și aprobarea acestei solicitări importante în susținerea menținerii identității naționale a etnicilor români din Ucraina.
E interesant de spus că doi cunoscuți parlamentari din delegația Ungariei au dorit să co-inițieze moțiunea mea și că parlamentarii ucraineni prezenți au fost și ei de acord. Deci, se poate… Voi urmări cu atenție subiectul, prin pârghiile europene la care am acces, pentru ca etnicii români din Ucraina să se bucure în final de respectul și tratamentul corect, la nivelul standardelor de protecție stabilite de Consiliul Europei în domeniul minorităților naționale, așa cum, de altfel, procedează și România cu minoritățile naționale din țară noastră, inclusiv cea ucraineană.” a conchis senatorul social democrat.
Prin ce se califica ukraina pt a fi acceptată in EU? Prin distrugerea Bisericilor românesti, din cele trei teritorii româneşti, ce se află în custodia ucrainienilor ???
Apoi …
Vrem cu intenție, să aducem ruşii împotriva noastră, să avem şi noi război?
Ne alegem politicieni, mereu de 30 de ani încoace, vânzători de țară şi interesele noastre !!!
Ne mai trezim şi noi, din somnul cel de moarte ???
ukraina să rămână unde se află! Să respecte bisericile ortodoxe şi cele 3 ( trei ) teritorii româneşti şi dreptul românilor din acele teritorii, detinute ILEGAL !!!
zelenski ştie numai să ceară, să aibă pretenții dar … să respecte … chiar pe nimeni ??? El … doar cere !!! … Tancuri ??? .. ce stie să facă cu ele ??? Un actor prost intr-un scenariu si mai prost, scris chiar de mâna sa … cu ajutor … Noroc ca lumea nu e cretină si chioară … „Fiecare pasăre …pe limba ei piere” … Doamne ajută !!!
Ucraina cu zelenski al ei, n-are ce cauta in EU !!! El … e cu americanii , nu cu noi !!
O actorie de doi bani …
Europa nu are nimic in comun cu zelenski ! Să aibă mai mult bun simț şi mai puține cereri şi pretenții de la Europa !!!
Să rămână UNDE se află! Ce caută ukraina cu zelenski, în EU ???
Să stea unde e!