Fundația Comunitară Timișoara, cu sprijin financiar de la Hamilton Central Europe, lansează prima ediție a fondului dedicat exclusiv pentru creșterea calității educației în județul Timiș. FACEM – O comunitate pentru educație este modul prin care contribuim la prevenirea și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea performanțelor școlare, reducerea analfabetismului, inclusiv funcțional, transformarea spațiilor de învățare în spații primitoare și prietenoase, în unitățile de învățământ din județ.
„Când închid ochii, îmi imaginez copii fericiți, dar și pregătiți să facă față vieții și lumii din care facem parte. Școala trebuie să fie locul unde se cultivă competențe, abilități și cunoștințe, de aceea este nevoie ca întreaga comunitate să se alieze spre acest scop comun, părinți, profesori, copii. De la educație pornește totul, și doar dacă investim în acest domeniu avem șansa să creștem un viitor mai bun. (Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundației Comunitare Timișoara)
„La Hamilton, în tot ceea ce facem și dezvoltăm, suntem conduși de dorința de a îmbunătăți viața oamenilor din întreaga lume. Această dorință o avem și atunci când ne implicăm în comunitatea din care facem parte. Educația este una dintre cele mai importante pârghii pe care un copil o are pentru a-și îmbunătăți viața. Cu toții trebuie să contribuim cu tot ceea ce putem, pentru a le-o asigura. Împreună cu Fundația Comunitară Timișoara sperăm să facem o comunitate pentru educație – și nu numai – cât mai mare, frumoasă și cu rezultate pe termen lung.” (Corina – Aurora Kovacs, Director Administrativ Hamilton România)
Fondul FACEM – O comunitate pentru educație se adresează organizațiilor non guvernamentale, și școlilor care prezintă cazuri de abandon școlar. Acestea sunt invitate să propună proiecte care pornesc de la nevoi clar identificate și care vin cu soluții adecvate, bine planificate în timp. Prin acest fond finanțăm activități care aduc soluții pentru reducerea absenteismului și a analfabetismului funcțional, recuperarea întârzierilor în dezvoltarea competențelor corespunzătoare vârstei copiilor, creșterea motivației elevilor pentru învățare și continuarea studiilor, dar și a profesorilor prin dezvoltare profesională, sau chiar amenajarea spațiilor comune din interiorul școlii.
Beneficiarii proiectelor propuse trebuie să fie profesorii, elevii și părinții acestora. Valoarea unei finanțări este cuprinsă între 40.000 și 125.000 lei și se oferă sub formă de granturi nerambursabile. Valoarea totală a fondului pentru această primă ediție este de 300.000 lei.
Cei interesați sunt invitați să consulte GHIDUL aplicantului de pe site-ul Fundației Comunitare Timișoara și să se programeze la prima întâlnire de consiliere. Perioada de aplicare este deschisă între 23 octombrie și 8 noiembrie, iar propunerile de proiecte vor fi analizate de către un juriu dedicat până în 15 decembrie. Câștigătorii vor fi anunțați după 20 decembrie. Activitățile propuse în proiecte trebuie să se desfășoare în perioada ianuarie – noiembrie 2024.
Despre finanțatorii programului FACEM. O comunitate pentru educație
HAMILTON Central Europe este finanțator strategic local în cadrul programelor dezvoltate de Fundația Comunitară Timișoara pe 3 domenii de activitate: Educație, Sănătate, Incluziune Socială. Compania a format o echipă de experți, care colaborează la nivel mondial pentru a redefini și a promova cercetarea, dezvoltarea și producția în industria științei vieții. Instrumentele de precizie ridicată și accesoriile de aparatură medicală, dezvoltate și fabricate de HAMILTON Central Europe în Timiș, au ca destinație laboratoare de cercetare și secții de terapie intensivă din întreaga lume. Dezvoltare prin dedicare, colaborare prin implicare și cercetare prin pasiune sunt principiile după care HAMILTON Central Europe se ghidează în calea ei spre excelență și pe care dorește să le transmită, prin alăturarea la povestea FACEM – O comunitate pentru Educație. Motivația lor este aceea că proiectele de educație în care se investește azi vor avea un impact favorabil asupra societății de mâine.
Fundația Comunitară Timișoara face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016, fiind cea de-a 16-a fundație comunitară. Misiunea Fundației Comunitare Timișoara este de a construi încredere în comunitate, de a sprijini inițiative locale și de a realiza conexiuni, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a unor comunități prospere.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice