Facultatea de Muzică și Teatru organizează, în perioada 2-10.06.2022, prima ediție a Festivalului de artele spectacolului germAct. Manifestarea aduce în lumina reflectoarelor producții de teatru, recitaluri camerale, concerte, prezentări de carte, seri de lieduri și poezie, VR, performance-uri, proiecții și, nu în ultimul rând, o serie de ateliere destinate liceenilor pasionați de teatru.
„germAct s-a născut din dorința de a oferi un dar comunității timișorene, de a-i pune în valoare pe tinerii interpreți ai Facultății de Muzică și Teatru alături de maeștrii lor – fie că vorbim despre actori, instrumentiști sau artiști lirici, de a aduce în centrul atenției oportunitatea de a studia actoria în limba germană la UVT. La împlinirea a treizeci de ani de existență, specializarea Artele spectacolului – actorie în limba germană înființată de Ildiko Jarczek-Zamfirescu, Hans Lengenfelder și Ida Jarczek Gaza se redefinește prin cooptarea unor profesori de renume din România și din spațiul de expresie germană pentru a deveni atractivă nu doar pentru elevii liceelor cu predare în limba germană din țară, ci și pentru candidați din Austria, Elveția și Germania. germAct este primul dintr-o serie de evenimente menite să marcheze clar această transformare”, a declarat Alina Mazilu, inițiatoarea festivalului și directorul evenimentului.
Deschiderea oficială are loc în data de 2 iunie la ora 19.30, în sala Teatrului German de Stat Timișoara – partener al evenimentului – cu Sinergii. Interacțiuni stilistice în interpretarea studenților specializării Artele spectacolului – actorie în limba germană, creație realizată de cunoscutul regizor și profesor Niky Wolcz, visiting professor al Universității de Vest din Timișoara.
O componentă importantă a manifestării o reprezintă atelierele destinate elevilor: astfel, tinerii pasionați de teatru se pot înscrie la cinci workshop-uri coordonate de: Niky Wolcz, Florin Vidamski de la Academia de Teatru Athanor din Passau, Alexandru Mihăescu, Costa Tovarnisky și Diana Katharina. Un alt eveniment inedit, gândit pentru a le facilita elevilor șansa întâlnirii cu munca efectivă la realizarea unui rol, este și o oră deschisă oferită de actrița Silvia Török, cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru. Înscrierile au loc pe baza completării unui formular online (https://forms.gle/M2bAjMmdUrCKbvuTA) sau la numărul de telefon 0728116180.
Cunoașterea limbii germane nu este necesară, dar constituie un avantaj. Vârsta minimă pentru participare este 14 ani.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Genericul deja consacrat, „La UVT, Cultura este Capitală!”, grupează mai multe serii de evenimente, întâlniri artistice, conferințe, proiecții, spectacole și festivaluri, oferind comunității timișorene o scenă artistică efervescentă, specifică Universității de Vest din Timișoara. Noul festival germAct propune o manifestare artistică de ținută, un reper cultural integrat pregătirilor pentru programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, în cadrul căruia Universitatea de Vest din Timișoara și-a asumat un rol esențial.”
În încheierea germAct, care va avea loc vineri, 10 iunie, de la ora 17.30 la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, publicul se va putea bucura de lansarea albumului Armonia hermetică a cosmosului, de Gabriel Kelemen, și de o seară Gustav Mahler, printr-un recital oferit de prim solista Operei Naționale București, Silvia-Sorina Munteanu, acompaniată la pian Silviana-Ana Cîrdu și avându-i alături pe actorii Nana și Alexandru Mihăescu, care vor recita poeme de Friedrich Rückert.
Festivalul este organizat în parteneriat cu Asociația Culturală 3600, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara, Casa de Cultură a Studenților Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Institutul Francez Timișoara, Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul Basca, Teatrul German de Stat Timișoara și Timișoara Film Society.
Programul complet al festivalului este disponibil pe https://ccmtuvt.weebly.com/research–cercetare.html și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/deutsche.schauspielabteilung.tm. Intrarea la toate evenimentele incluse în program este gratuită, în limita locurilor disponibile, pentru unele dintre manifestări fiind însă necesară rezervarea în prealabil.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista