
FC Aninoasa îşi doreşte o victorie în prima deplasare din returul Ligii a 3-a. Mâine, de la ora 15.00, lângă Craiova, formaţia antrenată de Cristian Bălaşa vrea să cucerereasc toate cele trei puncte în meciul cu FC Podari. Disputa se anunță una dificilă pentru elevii lui Cristi Bălașa, pentru că gruparea olteană ocupă doar locul 14 în serie şi are mare nevoie de puncte. Pentru înfruntarea cu Podari, FC Aninoasa nu va putea conta pe trei piese importante. Astfel, Bălașa nu îi va putea folosi pe fundașul Marina (suspendat) și mijlocașii Roșciugă și Dinu, ambii accidentați. Meciul tur dintre cele două echipe s-a încheiat nedecis, cu scorul de 0-0.
Declaraţii jucători
Alin Neguţ: “Sunt pregătit pentru acest joc. Sper să și marchez pentru a-mi ajuta echipa să câștige. Va fi un meci important pentru noi, iar victoria e obligatorie. Nu trebuie să facem nici un pas greșit după ce am avut parte de un semieșec în debutul returului. Cu siguranță putem câștiga la Podari”.
Ionel Diţă: “Ne așteaptă un meci dificil la Podari, chiar dacă adversarul se află în subsolul clasamentului. Vom aborda meciul doar la victorie, alt rezultat nu ne interesează după ce am terminat nedecis jocul cu Alexandria. Avem putere pentru a învinge Podariul. Ne-am pregătit foarte bine pentru această partidă și credem în potențialul nostru. Forța grupului va reprezenta atuul nostru în deplasarea de la Podari. Sperăm ca de această dată să avem mai multă șansă în fața porții adverse, după ce în disputa cu Alexandria am ratat numeroase ocazii clare de gol. Ne dorim victoria cu Podari pentru a urca în partea superioară a clasamentului, acolo unde ne este locul”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ordin de protecție pentru că și-a agresat soția într-o parcare pe fondul geloziei
Evaziune fiscală de 191.000 de lei în Dâmbovița și Ilfov. Prejudiciul a fost recuperat
Sechestru pe mașină și conturi bancare pentru neplata impozitelor și contribuțiilor în valoare de 144.000 de lei