Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa vă invită, la finalul lunii iulie, la o săptămână dedicată teatrului pentru copii şi tineret. Evenimentul intitulat „Mimesis Fest 2016”, constă în prezentarea unei serii de workshop-uri și spectacole de-a lungul a 7 zile. Spectacolele se vor desfăşura în intervalul 25 – 31 iulie 2016, în municipiul Târgovişte, pe platoul din faţa teatrului Odiseu (în zona Centrului Vechi, în sensul giratoriu).
Trupele participante la proiect sunt formate din actori profesionişti, printre cei prezenţi numărându-se şi foşti elevi ai Scolii de Arte „Octav Enigărescu”, a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, absolvenţi ai clasei de teatru, profesor Ştefanis Lupu.
Manifestările se adresează copiilor şi tinerilor târgovişteni, fiind o alternativă la alte genuri de artă promovate, în special de posturile TV dar şi o opţiune de petrecere a timpului liber în vacanţă, mai ales că în această perioadă oferta culturală este redusă.
Avem speranţa ca aceasta să fie începutul unui şir de evenimente teatrale dedicate tinerilor, care să devină un reper pentru Municipiul Târgovişte.
Partener al evenimentului este Teatrul Odiseu Târgovişte.
PROGRAM:
luni, 25 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Califul Barza” – Trupa „Coquette”
marţi, 26 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Vulpea şi corbul” – Trupa „Coquette”
miercuri, 27 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Greierele şi furnica” – Trupa „Coquette”
joi, 28 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Doi prieteni” – Trupa „Peter Pan”
vineri, 29 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Motanul încălţat” – Trupa „Mirciolino”
Teatrul „Odiseu”
– ora 21,00 – Recital de muzică şi poezie, Sorin Ioan Viştea
sâmbătă, 30 iulie 2016
Platoul din faa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – workshop cu actorii Adelin Ilie, Alexandru Cazan şi Cristian Olaru
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Mica sirenă” – Compania de teatru şi evenimente „Atelierul Magdei”
Teatrul „Odiseu”
– ora 21,00 – Teatru pentru adulţi: „Tâlharul bun la suflet” de Conor Mc Pherson, cu Adelin Ilie
duminică, 31 iulie 2016
Platoul din faţa Teatrului „Odiseu”
– ora 18,00 – Fabula în spectacol, clasa de teatru de la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
– ora 19,30 – Teatru pentru copii: „Cartea junglei” – Compania de teatru şi evenimente „Atelierul Magdei”
Compartimentul de Comunicare al centrului Judetean de Cultura Dambovita

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene