Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Festivalul Medieval Dracula 2018, ediția a V-a

Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște alături de Teatrul Tony Bulandra și în parteneriat cu Consiliul Județean, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Complexul Muzeal „Curtea Domnească” organizează în perioada 15 – 17 iunie 2018 Festivalul Medieval Dracula, un festival inedit, care atrage un mare număr de spectatori, târgovișteni, dar și turiști veniți din diferite colțuri ale țării.

Festivalul Medieval Dracula - Oficialmedia

Vechea cetate de scaun a Târgoviștei prinde viață, se întoarce în timp, iar aleile pavate cu piatră sunt din nou animate de cavaleri, domnițe și meșteșugari.

Festivalul Medieval Dracula

Festivalul Medieval Dracula, ajuns la cea de-a V-a ediție, dorește să fie o reiterare a unui trecut istoric valoros și plasează evenimentele mult dincolo de caracterul comercial în încercarea de a crea comuniunea autentică a „breslelor” zilelor noastre. În aceste trei zile renaște acel sentiment unic al apartenenței la neamul românesc.

Programul complet aici!

Din zori și până în seară, mult după chindie, meșteșugarii ne așteaptă la ateliere în care învățăm să construim obiecte de artă medievale, iar cavalerii ne arată cum se lupta înainte haiducește, cu sabia sau arcul în mână. Vor fi prezentate: spectacole cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri și costume medievale, spectacole pentru copii, artiști pe picioroange, cascadori și, nu în ultimul rând, spectacole istorice.

Parada festivalului

Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 15 iunie, de la ora 18:00, în prezența Primarului Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. Nu va lipsi încântătoarea paradă a personajelor de inspirație istorică, a cailor, a trubadurilor – în prima seară, ora 21:00, pe traseul: Teatrul Tony Bulandra – Bd. Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Curtea Domnească.

Festivalul Medieval Dracula este un eveniment al împreună-bucuriei la care, cu convingere, vă invităm să participați!

Comunicat de Presă – Teatrul Tony Bulandra Târgoviște

Distribuie acest articol Oficial Media
Share