Actrița Florina Cercel a murit la vârsta de 76 de ani, în această dimineață, a anunțat Teatrul Național București (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

„Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, «Țuca» ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică. Vom reveni cu amănunte despre ceremonia funerară. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, se arată în anunțul TNB.
Pentru actori scena inseamna viata, inseamna suflet si cand o parasesti pentru a reurca, in scurt timp, lasi ceva din tine acolo…
Astazi, scena e trista, dar atat de bogata… pentru ca FLORINA CERCEL si-a lasat sufletul acolo, a parasit scena, dar nu si spiritul teatrului!!
Ramas bun MAMIȚĂ!! Te-ai grabit!! Mai aveai atatea de spus!! Si noi mai aveam atatea sa-ti spunem!!!
Ne-ai lasat cu ochii in soare, pentru ca la el ne puteam uita, la tine, ba… Straluceai pe scena!!
Ne-ai fost colega, un bun partener de scena, ne-ai fost indrumator, ne-ai fost prietena, acum ne vei fi STEA CALAUZITOARE!!
Sa te aiba in paza Bunul Dumnezeu, probabil avea nevoie de tine ACOLO!!” se arată în anunțul Teatrului Tony Bulandra Târgoviște.
Ion Caramitru: „A avut nevoie de a fi ea însăși în lupta dusă cu o boală foarte rea”
Ion Caramitru a declarat pentru Digi24 că știa că actrița se luptă cu o boală gravă, „care o a consumat-o în ultimele luni cu o viteză cosmică.”
Ion Caramitru, directorul Teatrului Național: Discreția cu care s-a retras pe patul de suferință e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care îl poate face un om cu decență, când se apropie de sfârșit. A avut nevoie de a fi ea însăși în lupta dusă cu o boală foarte rea, dură și care a consumat-o în ultimele luni cu o viteză cosmică. A jucat până în ultimul moment. Țuca, cum îi spuneam noi, a fost o actriță prolifică, cu o arie vastă de roluri, iar ultimul ei rol pe scena TNB a fost într-o piesă montată de mine: „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”. Am primit un telefon la un moment dat, când era programat spectacolul, s-o mai păsuiesc, că nu se simte bine. Discret, m-am interesat de starea ei și, la rugămintea ei, am păstrat discreția.
Florina Cercel s-a născut pe 28 ianuarie 1943, la Piatra-Neamţ, şi a absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiele” București, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. Actriţa a avut o bogată activitate în teatru, film, teatru TV şi radio. A jucat peste 100 de roluri în peste 50 de ani de carieră, cele mai multe fiind create pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Printre regizorii spectacolelor în care a a jucat se numără Horea Popescu, Victor Moldovan, Mihai Berechet, Ion Cojar, Andrei Șerban,Victor Ioan Frunză, Felix Alexa, Dan Tudor.
În 1990 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Vassa Jeleznova din spectacolul „Vassa Jeleznova”, de M. Gorki, regia Ion Cojar, iar în 2002 a primit premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună actriţă a anului, pentru rolul Anna Andreevna din spectacolul „Revizorul”, de N. V. Gogol, regia Serghei Cerkasski, montat la Teatrul Naţional „I. L.Caragiale”. Tot atunci a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
A fost cunoscută și pentru rolurile interpretate în filme ca „Frații”, în regia lui Mircea Moldovan și a lui Gică Gheorghe, în 1970, „Filip cel bun”, regizat de Dan Pița, în 1974, „Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu, 1975, dar și „Crucea de piatră”, de Andrei Blaier, 1993, și „Ambasadori, căutăm patrie”, de Mircea Daneliuc, în 2003. Din 2007, a apărut în seriale de televiziune ca „Inimă de țigan”, „Regina” și „Aniela”.
În 2016, Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.
digi24.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului