Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în vizită oficială la Washington, și secretarul american al apărării, Mark T. Esper, au semnat joi, 8 octombrie, la Pentagon, „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării, pentru perioada 2020-2030”.
Documentul avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în România, întărirea eforturilor în domeniul securității cibernetice, rezilienței, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate și modernizarea forțelor armate.
În debutul întâlnirii, ministrul Ciucă a transmis, din partea Președintelui României, Klaus Iohannis, un mesaj de sănătate și urări de bine pentru președintele Donald Trump.
”Împreună, am semnat „Foaia de parcurs dedicată cooperării la nivelul apărării 2020-2030”, document care avansează prioritățile strategice privind consolidarea cooperării la Marea Neagră, rotația continuă a forțelor SUA în Romania, întărirea eforturilor în domeniul securității cibernetice, rezilienței, respectiv asistența SUA pentru îndeplinirea țintelor de capabilități aliate și modernizarea forțelor armate.

Țările noastre se bucură de un Parteneriat Strategic excepțional și durabil, construit în timp și în multe misiuni în teatrele de operații, unde militarii noștri au luptat împreună. Statele Unite sunt partenerul nostru de încredere și aliatul de nădejde. Evoluția Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite în domeniul militar și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esențiale pentru asigurarea securității țării noastre și a stabilității în regiunea Mării Negre, au fost temele principale de discuție abordate cu omologul meu american. Am avut, de asemenea, un schimb de opinii asupra principalelor transformări de securitate din mediul regional și internațional, discutând aspecte concrete ale cooperării cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât și în context aliat. România sprijină puternic rotația militarilor SUA în regiunea Mării Negre. Înțelegem că un astfel de angajament presupune, pentru România și ceilalți aliați, generarea unor capacități adecvate. Intensificarea programului de exerciții desfășurate pe teritoriul României, în cadru aliat și bilateral cu forțele armate ale SUA, este parte a obiectivului general de consolidare a prezenței și vizibilității NATO pe flancul estic. Totodată, am discutat cu secretarul american al Apărării preocuparea Armatei României pentru îmbunătățirea elementelor de mobilitate militară, dovadă fiind programele demarate deja pentru modernizarea infrastructurii bazelor de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Pe timpul întrevederii, am abordat, de asemenea, și subiectul cooperării bilaterale pe linia investițiilor în domeniul achiziției de echipamente, un element ce consolidează Parteneriatul Strategic. Un exemplu pe care l-am menționat în context a fost acela că în România a fost recepționat primul sistem PATRIOT, țara noastră fiind primul stat din Flancul Estic care are în dotarea forțelor sale armate sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare. Alocarea a două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare a oferit, începând cu 2017, predictibilitate politicii Armatei României de dotare cu tehnică modernă de luptă și ne-a permis să demarăm și să susținem programe credibile de înzestrare. Secretarul american al apărării a apreciat faptul că România este un aliat robust, iar legătura dintre cele două națiuni a devenit, în timp, mai puternică, reiterând angajamentul substanțial al României la apărarea antirachetă aliată, prin găzduirea sistemului Aegis Ashore.De asemenea, Mark T. Esper a subliniat că SUA rămâne angajată ferm alături de România în promovarea păcii, democrației și libertății. Am avut o întâlnire productivă cu omologul american, pe parcursul căreia am dezbătut și convenit asupra unor subiecte de interes strategic pentru România și am semnat acord de cooperare în domeniul apărării”a ținut să transmită ministrul Nicolae Ciucă. Delegația condusă de ministrul Ciucă a depus o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Cimitirul Militar Național Arlington.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului