Fonduri europene pentru un nou proiect de patrimoniu în Târgoviște

Primăria Târgoviște a obținut finanțare pentru restaurarea Casei Fusea-Pârvulescu, un imobil de patrimoniu reprezentativ pentru municipiu. Contractul de finanțare a fost semnat, valoarea proiectului depășind 9 milioane de lei.

Lucrările urmăresc conservarea și reabilitarea unei clădiri cu o istorie îndelungată, ale cărei pivnițe datează din secolul al XVII-lea. Fațada actuală a fost realizată în anul 1910, iar de atunci imobilul nu a mai trecut printr-un proces complet de restaurare.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis:

Am semnat contractul de finanțare pentru restaurarea unei clădiri emblematice pentru orașul nostru și peste 9 milioane de lei avem la dispoziție pentru salvarea Casei Fusea-Pârvulescu. Această investiție completează efortul de refacere a întregii zone, alături de Poarta Vânătorilor și viitoarea reabilitare a Parcului Chindia.

Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Muntenia, cu sprijinul ADR Sud-Muntenia.

Abonează-te la știrile Oficial Media!

Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *