Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara va avea, în urma unui concurs deschis, un nou Director General în persoana domnului Ovidiu Megan.
Ovidiu Megan este unul dintre cei mai respectați universitari din Timișoara, fiind cadru didactic în cadrul Universității de Vest din Timișoara, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor.
Are o experiență semnificativă în zona managerială, ca prorector al universității, decan al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor sau director al Departamentului de Accesare și Implementare Proiecte din cadrul Universității de Vest.
Ovidiu Megan este cunoscut și în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fiind unul dintre principalii organizatori ai Flight Festival, singurul festival de muzică, artă și tehnologie din țară.
Experiența lui în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile este crucială pentru rolul și scopul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.
„A venit momentul să retrezim această Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, care este extrem de importantă în contextul atragerii de fonduri europene și revitalizare a întregii zone metropolitane. Ca președinte al ADI-PCT am cea mai mare încredere că Ovidiu Megan este persoana care are și cunoștințele și experiența necesare pentru a conduce această asociație”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Scopul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Polul de Creștere Timișoara este cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale membre, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, ori al furnizării în comun a unor servicii publice. În acest sens, asociația elaborează, implementează și monitorizează Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creștere Timișoara, promovează strategia de dezvoltare economică a zonei, atrage investitori străini, obține fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea zonei și contribuie la dezvoltarea turismului în zonă.
Din cadrul ADI-PCT fac parte Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și alte 19 localități din Polul de Creștere Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026