Un grup de studenți de la Universitatea Valahia din Târgoviște au decis ca fiecare seară de joi, o dată la două săptămâni să devină seară de film. Cu sprijinul Bibliotecii Județene care a găzduit evenimentul și îl va găzdui de acum înainte, studenții au vizionat și apoi au comentat filmul I.Q., actorii principali find Meg Ryan și Tim Robbins.
Marius Domnescu, unul dintre studenții inițiatori ai acestui proiect a spus în deschiderea serii de film că s-a gândi la o astfel de acțiune pentru a mai reduce stresul colegilor săi și speră că, în timp, Seara de Film va deveni cunoscută cât mai multor studenți, dar și elevilor și altor persoane pasionate de filme.
Chiar dacă la prima ediție, care a avut loc ieri, sala a găzduit doar câțiva studenți, organizaorii speră că data viitoare vor avea mai mult succes.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
Piperea pregătește procese colective contra noilor taxe pe proprietate. Există riscul ca noile taxe să devină ireversibile
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
SPIRITUALITATE
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei