În această perioadă Colegiul Constantin Cantacuzino sărbătorește Zilele Colegiului, iar ieri, în ziua sărbătoririi Sfinților Constantin și Elena, când s-au împlinit 95 de ani de învățământ pedagogic în Târgoviște, au fost premiați cei mai bnuni elevi ai colegiului, mai precis olimpicii la diferite materii precum: limba şi literatura română, istorie, limba engleză, geografie, matematică, arta oratoriei, educaţie muzicală şi educaţie fizică.Elevii au fost recompensaţi cu diplome şi echipamente IT, asigurate de Asociaţia Părinţilor Cantacuzini.
Primarul Gabriel Boriga a ținut să-i felicite personal pe micuții care prin dăruirea lor pentru școală au reușit să aducă la colegiul târgoviștean premii la olimpiadele naționale.
La eveniment au participat mai mulţi invitaţi speciali: viceprimarii Eugen Puşcaşu şi Ciprian Prisăcaru, city managerul Gabriel Cioaca, Inspectorul de Limba şi Literatura Română – profesor Tatiana Ghita, Inspectorul de matematică – profesor Laura Erculescu, directorul Casei Corpului Didactic – profesor Aurora Solomon și directorul Organizaţiei „Salvaţi copiii” – Dana Zoe.
După premiere cantacuzinii au continuat petrecerea în pași de dans și pe ritmuri de muzică, pentru că pe scenă au evoluat elevii clasei pregătitoare S – grupul vocal instrumental (flaut), elevii clasei a X-a C – cu o piesă de teatru de I.L.Caragiale, coordonaţi de doamna profesor de limba şi literatura română Mariana Lupu, a mai fost prezentat un colaj cu versuri, muzică şi dans (coordonat de doamna învăţătoare Liliana Dumitru) oferit de programul „Creştem Împreună” de la Organizaţia „Salvaţi copiii” şi un moment de dans, oferit de o trupă de fete.
După finalizarea acestor evenimente desfăşurate în sala de manifestări „Spiru Haret”, elevii au participat la mai multe competiţii sportive.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei