În prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre, între generalul-locotenent Iulian Berdilă și generalul-maior Ciprian Marin.
La eveniment care s-a desfășurat la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, au participat, de asemenea, comandanți și șefi de la toate nivelurile ierarhice ale Ministerului Apărării Naționale.
Generalul-locotenent Iulian Berdilă, care a fost numit, cu aceeași dată, locțiitor pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, a menționat în discursul său că, alături de personalul structurii, a avut o serie de realizări deosebite, oportunități și provocări, și a mulțumit întregului personal pentru sprijinul și implicarea acordate pe timpul cât s-a aflat la conducerea acestei categorii de forțe ale Armatei României.
„Închei astăzi o misiune de peste trei ani la conducerea Statului Major al Forțelor Terestre, perioadă în care am reușit, în pofida riscurilor și amenințărilor care s-au derulat într-un ritm din ce în ce mai dinamic, dezvoltarea unor proiecte și procese fundamentale de modernizare și transformare, ajungând ca astăzi, să prezentăm o imagine întărită a structurilor Forțelor Terestre Române. Vreau să mulțumesc întregului personal pentru oportunitatea de a vă fi lider și să vă asigur că, și în viitor, veți găsi în mine același om, care o să vă aprecieze și o să vă ajute atunci când va fi nevoie. De asemenea, aduc mulțumiri aliaților și partenerilor, care au contribuit semnificativ la consolidarea domeniului terestru, la întărirea capabilităților pe care le dezvoltăm în vederea modernizării Forțelor Terestre Române”, a precizat generalul-locotenent Iulian Berdilă.



Generalul-maior Ciprian Marin a subliniat faptul că este deosebit de onorat de această nobilă însărcinare, mulțumind conducerii Ministerului Apărării Naționale pentru încrederea acordată.
„Spațiul terestru este domeniul decisiv pe câmpul de luptă și orice operație decisivă necesită prezența fermă și eficace a Forțelor Terestre. Trebuie să ne adaptăm structural și acțional, prin adoptarea unei mentalități operaționale. Obiectivele prioritare asupra cărora ne vom concentra atenția sunt consolidarea capacității de luptă, optimizarea sistemului de comandă-control, continuarea programelor de achiziții pentru modernizarea Forțelor Terestre și optimizarea sistemului de formare și dezvoltare profesională. Doresc să transmit camarazilor din Forțele Terestre, alături de care am servit în cea mai mare parte a carierei, că vă cunosc eforturile și vă apreciez munca. Implicarea dumneavoastră se regăsește în performanțele obținute pe timpul desfășurării misiunilor, operațiilor, exercițiilor și a altor activități importante. Vă voi dedica timp și energie și mă bucur că vom continua acest drum împreună”, a conchis generalul-maior Ciprian Marin.
Generalul-maior Ciprian Marin a absolvit Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova (1987), Școala militară de ofițeri activi „Ioan Vodă” (1990) din Sibiu, Facultatea de Management și Marketing în Afaceri Economice Internaționale (1997, Brăila), licențiere în domeniul Științe militare cu specializare „Conducere interarme – Trupe de uscat” (2001, Academia de Înalte Studii Militare, București), Masterul „Managementul proiectelor” (2011, SNSPA București), Programul de pregătire avansată în domeniul problemelor de securitate (2011, Centrul European de Securitate G.Marshall, Garmisch-Partenkirchen, Germania), precum și alte cursuri de perfecționare, în țară și în străinătate.
De-a lungul carierei militare, a îndeplinit funcții de comandă la toate nivelurile ierarhice, dintre care menționăm faptul că a fost comandantul Batalionului 285 Artilerie „Vlaicu Vodă” (2009-2014), locţiitor al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” (2014-2017), comandant al Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza (2017-2020), șef Direcție Operații (2020-2022). Anterior preluării conducerii Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Ciprian Marin a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, din Buzău.
Generalul-maior Ciprian Marin a participat la mai multe misiuni internaționale precum ofițer de legătură la Comandamentul Întrunit Italian de la Roma pentru operația din Irak ANTICA BABILONIA (2003), ofițer de stat major în cadrul Biroului evaluare forțe la Comandamentul Componentei Terestre a NATO din Madrid (2004-2007), locțiitor al Comandantului Combined Team Zabul, Afganistan (2009-2010), șef Secție Dezvoltare la Comandamentul Regional de Sud din Kandahar al Forței Internaționale de Securitate și Asistență – ISAF (2012-2013).
În semn de apreciere a activității și rezultatelor remarcabile obținute, i-au fost conferite numeroase distincții.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT