Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Regiunea Mării Negre trebuie să redevină stabilă, sigură şi prosperă

În secolul în care trăim, soluţia finală a oricărui conflict militar deschis rămâne negocierea diplomatică.

Bucureştiul a găzduit recent două evenimente diplomatice importante care au avut ca obiect situaţia de securitate din zona Mării Negre după un an de conflict armat deschis. România se află într-un moment  favorabil și trebuie să îl folosim cât mai bine pentru a aduce prosperitate și a schimba relația asimetrică dintre noi și vestul Europei. 

Prima Conferință privind Securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaționale Crimeea reprezintă o ocazie importantă de evaluare a impactului multidimensional al războiului de agresiune al Rusiei și își propune să dezbată, împreună cu statele din regiune și partenerii internaționali, soluții pentru securizarea regiunii Mării Negre. De asemenea, evenimentul urmărește identificarea de soluții pentru intensificarea cooperării practice în domeniul securității între statele riverane Mării Negre. Aspecte legate de războiul informațional și atacurile cibernetice vor fi, de asemenea, abordate prioritar. La reuniune  au participat miniștri de externe și ai apărării, șefi de instituții internaționale, oficiali guvernamentali și experți independenți implicați în Platforma Internațională Crimeea. Au fost prezente delegații străine din peste 20 de state și organizații internaționale, la nivel de ministru, secretar de stat sau alți înalți oficiali (precum Ucraina, Republica Moldova, Germania, Franța, Lituania, Letonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Luxemburg, Finlanda, Olanda, Muntenegru, R. Macedonia de Nord, Georgia, NATO (secretarul general adjunct), Consiliul Europei (secretarul general), Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM (secretarul general)). De asemenea, miniștri de externe și reprezentanți de înalt nivel din alte șapte  țări și organizații internaționale au intervenitonline (Suedia, Grecia, Spania, Japonia, Australia, Guatemala, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE (secretarul general)). O serie de delegații străine au fost reprezentate prin ambasadele lor de la București. În total, peste 250 de reprezentanți din 30 de țări au participat  la Conferință. ”Faptul că această Conferință se desfășoară la București, dar voi pleda și pentru un angajament strategic al Uniunii Europene și al NATO în regiunea Mării Negre, dublat și de o agendă transatlantică solidă – după cum cunoașteți, Statele Unite pregătesc o strategie de securitate pentru Marea Neagră, la care și România a contribuit în mod substanțial. De asemenea, vom discuta despre construirea unei agende consistente de reziliență democratică și de prosperitate în regiune, consolidarea rolului Flancului Estic în ceea ce privește sistemul de descurajare și apărare al NATO, precum și în ceea ce privește susținerea perspectivei europene și euroatlantice a statelor din regiune” a spus celor prezenți la conferință  ministrul de externe Bogdan Aurescu.

Și secretarul general adjunct  al NATO  Mircea Geoană a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică. El a subliniat prezența sporită a NATO în regiune și sprijinul fără precedent al Alianței pentru Ucraina, precum și pentru alți parteneri expuși riscului agresiunii ruse, inclusiv Bosnia și Herțegovina, Georgia și Republica Moldova. ”Suntem aici pentru a lucra împreună pentru a asigura securitatea acestei zone de o importanță crucială” a spus acesta.


”Prima Conferinţă privind securitatea Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea a reprezentat o ocazie importantă de evaluare a impactului multidimensional al războiului de agresiune al Federaţiei Ruse, care şi-a propus să dezbată, împreună cu statele din regiune şi partenerii internaţionali, soluţii pentru securizarea regiunii Mării Negre.De asemenea, evenimentul a urmărit identificarea de soluţii pentru intensificarea cooperării practice în domeniul securităţii între statele riverane Mării Negre. Aspecte legate de războiul informaţional şi atacurile cibernetice au fost, de asemenea, abordate prioritar. Trilaterala România – Republica Moldova – Ucraina, la nivel de miniştri de Externe, a fost lansată în 2022. Iar pe agenda celei de a doua reuniuni s-au aflat teme relevante ale contextului actual, cum ar fi: evoluţiile din regiune; stadiul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei şi acţiunea hibridă a Moscovei împotriva Republicii Moldova; sprijinul acordat de NATO şi UE pentru Ucraina şi Republica Moldova; modalităţi de consolidare a cooperării trilaterale în vederea contracarării ameninţărilor actuale şi creşterii rezilienţei celor două state.Declaraţia comună de la finalul reuniunii a atestat faptul că Marea Neagră rămâne o regiune de importanţă strategică pentru continentul european şi pentru regiunea euroatlantică şi că trebuie făcute toate demersurile necesare pentru a consolida rezilienţa şi stabilitatea, securitatea şi prosperitatea în această zonă.

Desfăşurarea la Bucureşti a acestor evenimente este o dovadă a rolului-cheie jucat de România în ecuaţia regională de securitate, marcată de agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi de ameninţările multiple, convenţionale şi hibride, cu care se confruntă regiunea Mării Negre.Cea mai importantă lecţie a situaţiei în care ne aflăm acum este aceea că problemele de securitate din Marea Neagră nu mai pot fi considerate doar o chestiune regională, ci au aspect global. Iar regiunea trebuie privită acum ca un centru de greutate strategic, esenţial pentru apărarea colectivă a NATO, pentru viitorul securităţii europene. În acelaşi timp, prioritatea României este de a transforma regiunea Mării Negre dintr-o zonă de conflict într-o zonă de pace, stabilitate şi prosperitate” a transmis și deputatul hunedorean  Viorel Sălan.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share