Grădiniță complet nouă în cartierul Sagricom, utilată și dotată, și încă un obiectiv de investiții cu finanțare europeană finalizat, a anunțat astăzi, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Proiectul, realizat în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, a presupus construcția unui imobil P+E, care va găzdui 3 grupe de copii, imobil cu o suprafață desfașurată de 720 mp.
Sursa de finanțare este reprezentată de Programul Operațional Regional Axa Prioritara 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”.

Edilul a mai spus că noua locație va funcționa în structura Grădiniței cu program prelungit „ALEXANDRINA SIMIONESCU GHICA” și au fost demarate procedurile de acreditare.
”Investițiile nu se opresc aici. În imediata vecinătate a grădiniței, va fi construită și o creșă.
Mulțumiri domnului Corneliu Ștefan, președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, atât pentru prezența la conferința de presă de finalizare a lucrărilor, cât și pentru sprijinul constant acordat comunității târgoviștene!
Totodată, țin să le mulțumesc pentru prezență doamnelor Nicolăescu Ileana, inspector școlar general și Angela Morlovea, director al Grădiniței cu program prelungit „ALEXANDRINA SIMIONESCU GHICA”, beneficiarul acestei investiții”, a explicat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Administrația locală din Târgoviște anunță investiții majore în unitățile de învățământ
Clădirile Liceului „Spiru Haret” din Târgoviște vor fi reabilitate integral
Modernizare energetică și extindere la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște