Absolut incredibile vin veștile de la Comisia Europeană.!!!
În toiul celei mai profunde crize de sănătate și sociale, Guvernul României a trimis la Bruxelles un simulacru de Plan de Redresare și Reziliență, care a fost respins. Planul trebuie refăcut pe baze solide și de urgență.
Comisia Europeană a trimis observaţii asupra unor componente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar realitatea este că România nu a transmis un Plan ci doar nişte bucăţi, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu, în cadrul consultărilor privind actualizarea PNRR.
„Am primit observaţii de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deşi în decembrie se afirma că nu au fost formulate observaţii asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absenţa formulării unor reforme foarte clare şi totodată faptul că acele părţi ce au fost transmise nu respectă cerinţele Regulamentului”, a subliniat oficialul MIPE. Acesta a mai spus că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte şi nu angajamente de reforme, cum ar trebui.
Consultările pentru actualizarea PNRR au continuat miercuri, la sediul MIPE, prin dezbaterea propunerilor privind domeniile Sănătate şi Educaţie. Au participat reprezentanţii ministerelor de linie şi ai altor entităţi relevante în aceste domenii.
În cadrul dezbaterii privind Sănătatea, reprezentanţii ministerului de linie au propus ca finanţările din PNRR să fie utilizate pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural şi în micile localităţi urbane, creşterea siguranţei pacientului şi prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creşterea mortalităţii. În cadrul celei de-a doua reuniuni au fost discutate propuneri pentru finanţarea Educaţiei.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au subliniat că nu au fost consultaţi pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. Totodată, au afirmat faptul că, având în vedere observaţiile Comisiei, în ceea ce priveşte domeniul educaţiei, sunt obligaţi „să o ia de la zero”. Reprezentanţii MIPE au explicat că prin PNRR va putea fi sprijinită dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate, precum şi dezvoltarea programelor de tip „Şcoală după şcoală”. MIPE a început în această săptămână consultările pentru actualizarea PNRR iar joi este prevăzută cea de-a patru zi de consultări, fiind vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.
România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

” Am atras atenția acum câteva luni asupra faptului că Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să fie unul realist, coerent, adaptat nevoilor României pe care actuala criză le-a accentuat și în acord cu prioritățile stabilite de Uniunea Europeană.
Ce s-a întâmplat concret? Guvernul României a trantoral – care de altfel a și fost folosit și transmis Comisiei Europene un document necredibil, o listă de proiecte disparate. De fapt, aflăm că acest document nu a fost nimic altceva decât unul elecastfel în campania pentru alegerile parlamentare.
Îmi pare rău să constat că aceiași oameni care au criticat vechile guverne ignoră, la rândul lor, șansele de dezvoltare pe care România le are acum. Sunt 30,4 miliarde EUR neglijați, care reprezintă șansa unor reforme și investiții durabile. Sper ca Planul Național de Redresare și Reziliență să fie refăcut rapid și corect.
Săptămâna viitoare voi lua cuvântul în Parlamentul European pe tema Mecanismului de Redresare și Reziliență, ca raportor din partea Comisiei de Dezvoltare Regională (REGI), ” a transmis europarlamentarul Corina Crețu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN TIMIȘOARA VĂZUT PRIN OCHII PUBLICULUI
În ultima ședință de guvern a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2025 pentru CEVJ
Continuăm controalele pe balastiere!