Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Guvernul trăiește în propria minciună și manipulare

Premierul Cîțu ne-a anunțat o creștere economică, fără precedent, dar vorba poetului, ”pe care o vedem, dar nu e”. Poate în lumea cifrelor, apare undeva această dezvoltare, dar în realitatea de zi cu zi, nimeni nu o simte. În această fanfaronadă, premierul se crede cel mai bun de după 1989, dar, în lumea reală a vremurilor noastre, țara nu simte decât deznădejde.

PMP consideră că Guvernul trăiește în propria minciună și manipulare, iar așa zisa creștere economică, inevitabilă după lock down-ul de anul trecut,  nu este decât o gogoriță electorală, bună de vândut activului de partid. Pentru că în toată această tărășenie, mesajul politic nu este pentru români, ci pentru membrii PNL, care trebui să-și voteze președintele de partid.

PMP susține că întreaga activitate a Guvernului se bazează pe permanente împrumuturi, iar dezvoltarea economică, în viziunea lui Cîțu, se realizează pe amanetarea viitorului țării. O creștere economică pe baza unor bani fictivi, care nu există, efectiv, pe piață, ci care vor fi acoperiți de generațiile viitoare. O dezvoltare economică ale căror costuri uriașe vor fi plătite de copiii și nepoții noștri.

PMP neagă existența unei creșteri economice atât timp cât românii trăiesc de la un salariu la altul și aproape jumătate dintre ei încasează venitul minim pe economie, atât timp cât 40% dintre familiile de români nu și-au plătit, la timp, facturile. De aceea, românii nu sunt fericiți, deși premierul Cîțu, acolo, la el, în lumea statisticilor, crede altceva.

 

Biroul de presă PMP

Distribuie acest articol Oficial Media
Share