Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Pompierii români intra în lupta cu focul din zona ATTICA-GRECIA

 De astăzi, pompierii români din Grecia au misiunea de a asigura protecția a trei localități din zona Attica. Salvatorii vor acționa pentru limitarea flăcărilor astfel încât propagarea incendiilor să nu pună în pericol comunitățile.
Dispozitivul de intervenție va fi format din 8 mașini de stingere incendii de pădure, 4 cisterne și un vehicul utilitar 4×4 UTV. Totodată, 6 salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.
Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor.
În tot acest timp, se menține o legătură permanentă cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.
Având în vedere temperaturile ridicate și condițiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share