Doi elevi și un cadru didactic de la Liceul Tehnologic RETEZAT din Uricani au participat la activitățile proiectului ERASMUS+ Youth Exchange:„BE A ROOF FOR SOMEONE!” coordonat de Asociația Follow Your Dreams din Belgia.
Activitățile au fost derulate în perioada 12-19 OCTOMBRIE 2022 în BRUSSELS, BELGIA, cărora li s-au mai alăturat și alte organizații din țări precum Turcia, Italia, Bulgaria, Slovacia.
Țintele acestui proiect au fost înțelegerea conceptului de lipsă de adăpost într-un mod adecvat, înțelegerea mai bine a nevoilor persoanelor fără adăpost și contribuind la prevenirea prejudecăților împotriva acestora, contribuția la politicile și studiile efectuate referitoare la persoanele fără adăpost, îmbunătățirea capacităților organizațiilor neguvernamentale care lucrează cu persoanele fără adăpost și de excluziunea socială, sprijinirea colaborării internaționale în incluziune şi lupta împotriva lipsei de adăpost, prevenirea excluziunii sociale, avertizarea persoanelor cu privire la pericolele excluziunii sociale, dezvoltarea competențelor cheie actuale ale tinerilor, creșterea recunoașterii și a numărului de beneficiari ai programului Erasmus+, etc.

La nivelul UE avem o strategie pentru persoanele fără adăpost, care are recomandări specifice fiecărei țări statelor membre, în care este imperios necesar să se realizeze progrese în această privință; solicită statelor membre să acorde mai multă atenție problemei lipsei de adăpost în programele lor naționale de reformă și unde se subliniază necesitatea de a colecta date complete și comparabile cu privire la problema persoanelor fără adăpost, fără a stigmatiza aceste persoane; subliniază faptul că colectarea datelor este o condiție necesară pentru dezvoltarea unor politici eficiente, care să conducă în final la eradicarea fenomenului lipsei de adăpost; stabilirea unor indicatori pentru monitorizarea eficacității investițiilor în ceea ce privește persoanele fără adăpost sau persoanele afectate de excluziunea locativă; utilizaarea Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială ca principală sursă de fonduri pentru o strategie a UE care să finanțeze cercetarea și schimburile transnaționale și să își consolideze în continuare cooperarea cu partenerii europeni-cheie; etc.
Profesorul Poenar Ramona și elevii Breben Alexandru, Andor Szekely s-au reîntors acasă cu o experiență nouă și s-au realizat noi conexiuni cu alte comunități din Uniunea Europeană, care se confruntă și ele cu acest fenomen.
“ La început, când mi s-a oferit această șansă, că până la urmă este o șansă, am fost reținută, însă am acceptat provocarea, deși aveam doi minori în răspundere. Tot ceea ce consideram o peripeție atunci, acum, o să treacă în rândul amintirilor de neuitat, pentru că am întâlnit oameni și locuri alese, am înțeles nevoile acestor semeni ai noștri și mai ales, am învățat că, indiferent unde ești astăzi, mâine, poți să pierzi tot: statut, casă, familie și să devii un om al străzii” a spus profesorul Ramona Poenar. Și cei doi elevi de la liceul din Uricani au fost interesați de conținutul proiectului și soluțiile comune găsite pentru ai ajuta pe cei care pot ajunge într-o situație neplăcută, devenind persoane fără adăpost. “Această experiență a fost una nemaipomenită, activitățile propuse de organizatorii proiectului ne-au trezitinteresul și imaginația, mi-au plăcut poveștile fiecărei țări participante, am rămas surprins de faptul că nu doar România se confruntă cu oameni fără adăpost a precizat Alexandru Breben, iar Andor Szekely și-a făcut noi prieteni, pe care speră să-i revadă cândva, subliniind faptul că” toate persoanele indiferent de vârstă, trebuie să spună da, acestor tipuri de activități, m-am întors acasă cu un cumul de cunoștințe și noi prieteni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan