Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

HQ MND-SE, 7 ani de Excelență

Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est a marcat împlinirea a șapte ani de la înființare printr-o ceremonie militară.
„Vă felicit și vă mulțumesc pentru munca voastră extraordinară. Acest comandament continuă să aibă o contribuție esențială la apărarea colectivă și la consolidarea poziției de descurajare și apărare a Alianței pe flancul sud-estic, în special în regiunea strategică a Mării Negre”, a scris adjunctul Secretarului General al NATO, Mircea Geoană, într-un mesaj cu ocazia aniversării. Acesta a adăugat că, în 2022, HQ MND-SE a condus efortul de comandă și control pentru Forța de Răspuns a NATO, ca parte indispensabilă a răspunsului aliat la invazia brutală și neprovocată a Ucrainei de către Rusia”.
Șeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă a participat vineri, 2 septembrie, alături de şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, la ceremonia organizată cu ocazia celei de-a șaptea aniversări a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).
În semn de apreciere pentru profesionalismul remarcabil și realizările substanțiale de la activitățile de instruire, şeful Forţelor Terestre Române i-a recompensat pe unii dintre cei mai buni militari ai HQ MND-SE cu „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre” și „Emblema de Merit în Sprijinul Păcii”, clasa a III-a.
Comandantul HQ MND-SE, generalul de brigadă Dorin Toma, a mulțumit celor 15 națiuni contributoare: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria. Generalul de brigadă a subliniat faptul că grupurile de luptă NATO din aria noastră de operații evidențiază angajamentul ferm al Alianței de a consolida apărarea colectivă.
Realitatea dură a agresiunii ruse împotriva Ucrainei a condus, pentru statele europene, la reconsiderarea semnificativă a modalităților în care se gândește și organizează apărarea națională, precum și cea în cadru aliat și paneuropean. Necesitatea adaptării operaționale a NATO, pentru a răspunde eficient și integrat unui conflict major,  se transpune concret prin implementarea noului Concept Strategic al NATO, a Strategiei Militare a Alianței și a Conceptului pentru Descurajare și Apărare. Solidaritatea Statelor Unite și a celorlalte state NATO este întărită și transpusă în fapt prin măsuri de descurajare și apărare fără precedent istoric, prin care se consolidează, continuu, flancul estic.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share