Aducerea unui copil pe lume este una dintre cele mai provocatoare experiențe pe care le poate trăi un cuplu. Se petrec atât de multe schimbări fizice și psihice, nu doar în corpul mamei, dar și în relația acesteia cu partenerul. Iar în momentul în care bebelușul ajunge în noua lui casă, pentru noii părinți începe un nou capitol al vieții, care pe cât de frumos și încântător poate fi, pe atât este de copleșitor câteodată. Îți dorești să îi pregătești micuțului tău un cămin primitor și cald, în care să crească frumos și să se poată desfășura în voie. Iar camera lui este spațiul în care cel mic se va rostogoli prima dată pe burtică, va începe să meargă de-a bușilea, așa că trebuie să fie amenajată corespunzător. Însă până la mersul de-a bușilea vor trece câteva luni, pe care noi vrem să te ajutăm să le traversezi cât mai ușor alături de micuțul tău, așa că mai jos am reunit câteva lucruri esențiale care te vor ajuta mai mult decât crezi în primele luni acasă cu bebelușul tău.
Iată ce este necesar să ai în camera bebelușului tău
- Pătuț – fără dar și poate, cel mai important aspect al amenajării camerei bebelușului. Deși mulți părinți își doresc ca bebelușul să doarmă în camera lor în primele luni de viață, este important ca cel mic să aibă un pătuț și în camera lui. Specialiștii ne recomandă să respectăm ABC-ul somnului bebelușilor, astfel încât cel mic să fie în siguranță pe toată durata nopții. ABC-ul somnului bebelușilor ( în limba engleză A-alone, B-back, C-crib) se referă la faptul că bebelușul trebuie să doarmă singur, să fie poziționat pe spate, în pătuțul său, pe o saltea fermă, fără jucării suplimentare sau pături. Poți alege unul din pătuțurile pentru bebeluși din lemn de la Babyneeds, care sunt foarte stabile și durabile, având și o laterală detașabilă, în cazul în care dorești să aduci pătuțul în dormitorul tău și să îl alături patului tău. Este de asemenea important să alegi o saltea pentru pătuț, fermă, din materiale hipoalergenice, pe care cel mic să nu se poată răsuci pe burtică în primele luni și astfel să nu aibă loc accidente.
- Lampă de veghe– alt aspect important pentru camera bebelușului este o lampă de veghe, cu lumină discretă și caldă, care să vă facă vizitele în camera bebelușului pe timpul nopții, mai ușoare, atunci când cel mic are nevoie să fie hrănit sau să i se schimbe scutecul.
- Aparat de sunete albe – în primele luni de viață, bebelușii încă nu realizeză complet faptul că nu mai sunt în burtica mamei lor și este de datoria noastră să le facem această tranziție mai ușoară. Atunci când sunt în pântec, bebelușii sunt obișnuiți cu sunetele care provin din corpul mamei, precum sunetul sângelui care circulă sau bătăile inimii. Aceste sunete poartă denumirea de sunete albe și îi liniștesc. Un astfel de aparat cu sunete albe, precum sunetul ploii, sunetul valurilor sau al unui aspirator care funcționează sunt sunete de fundal care crează un spațiu sigur pentru cei mici, ajutându-i să adoarmă mai ușor și să aibă un somn profund și odihnitor.
- Măsuță de înfășat – probabil la fel de importantă ca și pătuțul este o măsuță de înfășat. Fiecare părinte știe cât de multe scutece se schimbă unui bebeluș în primele luni. Iar pentru a nu avea probleme cu durerile de spate stând aplecat pe marginea patului, o măsuță de înfășat este esențială pentru a-ți ușura munca, mai ales în timpul nopții, când ești buimac de somn.
- Draperii opace – în primele 2-3 luni de viață, bebelușii nu conștientizează prea mult lumea din jurul lor și nu știu să facă diferența între zi și noapte. Însă acest lucru se învață și este datoria noastră să îi ajutăm să iși regleze ritmul circadian. Astfel că, la somnurile pe timpul zilei este necesar ca în camera lui să fie cât mai întuneric posibil, pentru ca el să înceapă să asocieze venirea nopții cu somnul, să adoarmă mult mai ușor și să se odihnească cât mai bine. În acest sens, specialiștii în somnul bebelușilor recomandă folosirea unor draperii cât mai opace.
Meseria de părinte este cu siguranță, una din cele mai solicitante, dar și împlinitoare meserii. Pentru a te acomoda cât mai ușor la viața de părinte, sperăm că vei lua în calcul sfaturile noastre și că acestea te vor ajuta să te bucuri de acele minunate prime luni de bebelușenie pe deplin.
Sursa foto: Unsplash.com


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Partidul Social Democrat trebuie să rămână cel mai important partid politic din România
Cum să devii milionar? Banii sunt un echivalent al energiei interioare