Implantul dentar este cea mai sigură şi mai eficientă modalitate de înlocuirea a unui dinte sau a mai multor dinți pierduți. Tehnologia modernă dezvoltată de specialişti face ca inserarea unui implant dentar să fie realizată cu minim de disconfort pentru pacient.

Ce este implantul dentar?
Înainte de a discuta despre beneficii şi riscuri este important să descoperim efectiv ce este un implant dentar, cine poate realiza intervenția şi ce presupune procedura? Implantul dentar este format din şurub realizat din titan, zirconiu sau alte materiale biocompatibile, care ia locul rădăcinii dintelui. Acesta este inserat în os, fapt ce îi asigura stabilitate şi rezistență. Un implant dentar poate rezista 40-50 de ani. Peste rădăcina artificială, este inserată un bont protetic, de care apoi se prinde coroana dintelui. Aspectul final a implantului dentar este foarte asemănător cu cel al dintelui natural. Dintele artificial preia toate funcțiile dintelui lipsă.
Procedura de inserare a implantului dentar, se realizează în mai multe etape şi este executată în clinicile dentare de un medic stomatolog specialist. Acesta colaborează cu pacientul, explicându-i toate etapele specifice, dar şi măsurile ulterioare ce fac ca intervenția să fie un succes total.
Beneficiile implantului dentar
Vorbind de beneficii, cu siguranţă spunem o sănătate bună. Prin inserarea implantului dentar se recăpătă funcțiile de masticație şi formare a bolurilor alimentare fapt ce determina îmbunătățirea procesului de digestie.
Odată inserat implantul dentar, dinții vecini își păstrează poziţia, nu mai migrează şi capătă stabilitate, riscul de a pierde alt dinte fiind minimizat.
Dinții lipsă afectează sănătatea fizică, însă şi sănătatea psihică a persoanelor aflate în această situație este puternic influențată. Mulți dintre pacienții care și-au pierdut dinții sunt mai puțin neîncrezători, au stimă de sine scăzută şi zâmbesc mai puțin. Lipsa dinţilor afectează şi structura fizionomiei, deci inserarea implantului dentar rezolvă această problemă neplăcută.
Riscurile implant dentar
În cele mai multe cazuri, implantul dentar nu este o intervenție cu riscuri majore, iar dacă pacienții urmează îndrumările medicului stomatolog, etapa de vindecare nu pune probleme. Intervenţia poate fi riscantă pentru pacienții care suferă de osteoporoza, probleme de coagulare a sângelui şi diabet. În cazul acestora intervenția trebuie urmărită îndeaproape de medicul curant.
Cel mai mare risc al implantului este de a dezvolta infecţie în săptămâna ulterioară intervenției, însă cu o igienă riguroasă acesta poate înlăturat. Pacienții pot simți disconfort, o perioadă de timp până ce implantul este asimilat de os.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului