Europarlamentarul Maria Grapini a participat, vineri, la Forumul Economic Regional Moldova (ediția 2024). Eurodeputatul Maria Grapini a fost speaker pe o temă extrem de importantă “Importanța fondurilor europene în dezvoltarea regională-FEDER”. Intervenția Mariei Grapini a avut loc în prima parte a evenimentului, intitulată „Maparea oportunităților din Regiunea Moldovei, în contextul Atragerii Investițiilor Străine și relansării comerțului exterior!”.
Evenimentul a fost organizat în perioada 4-6 iulie, la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), în colaborare cu Consiliul Județean Suceava. Forumul a reunit lideri din business, experți, factori de decizie, reprezentanți diplomatici din regiune, pentru a discuta despre provocările și oportunitățile economice specifice Europei de Sud-Est, evidențiind avantajele și oportunitățile economice ale Regiunii Moldova (Nord Estul României și Republica Moldova).
“În expunerea mea am vorbit despre importanța coeziunii instituționale, parteneriatul public-privat, reformarea administrativă, creșterea puterii de negociere cu UE, accesul la informații, mai mult pragmatism în instituțiile care gestionează fondurile europene. Am prezentat, de asemenea, importanța FEDER-un fond de peste 350 miliarde de , dedicate dezvoltării regionale. Și, ca de fiecare data, am susținut importanța imaginii de țară pe care trebuie să o construim toți: cetățeni, întreprinzători, funcționari publici, administrații locale și centrale și, nu în ultimul rând, politicieni”, a punctat, la finalul evenimentului, Maria Grapini.
Evenimentul a fost axat pe subiecte precum comerțul și investițiile regionale, inovarea și tehnologia, dezvoltarea durabilă, infrastructura, turismul, sănătatea și transporturile.

Obiectivul central al Forumului l-a constituit asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“.
Speakerii prezenți au abordat o paletă largă de teme: “Dezvoltarea Moldovei prin Autostrada A7”, „Maparea oportunităților de investiții în județul Suceava”, “Conlucrarea România – Republica Moldova prin Regiunea Moldovei”, „Conlucrarea ADR-urilor din Regiunea Extinsă a Moldovei pe linia Ministerelor Dezvoltării de la București și Chișinău” și „România-Ucraina”.
Forumul de Investiții a fost organizat din 2003, de către specialiștii din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, în planul celor șase județe aflate în componența ADR Nord-Est.
Evenimentul a fost întrerupt, în perioada 2020 – 2022, din cauza pandemiei, dar a fost preluat și continuat într-un nou format, din 2023, de către Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

FERM continuă și consolidează linia colaborării pe Regiunea Extinsă a Moldovei, prin inițierea Direcției a II-a: Ucraina.
Delegația ucraineană prezentă la FERM a numărat zeci de reprezentanți ai mediului privat și ai administrației publice din mai multe regiuni ale Ucrainei, situate în vecinătatea României. Delegația ucraineană a fost organizată prin intermediul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava.

“FERM crează condițiile necesare conlucrării, în vederea dezvoltării strategice a Regiunii Extinse a MOLDOVEI, pe baza pregătirii, până în 2030, a unei Platforme Comune de Colaborare construită între mediul institutional și cel privat de pe ambele maluri ale Prutului, cu o implicare unitară, proportionată și egală a administrației publice, mediului privat, mediului instituțional din educație și sănătate, respectiv a societății civile din întreaga Moldovă, de la munții din Vatra Dornei, până la Cetatea Soroca de pe râul Nistru, avându-i, desigur, în vedere și pe frații nostri din Ucraina”, a punctat Ion Ștefanovici, președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), organizatorul evenimentului.
Organizatorii evenimentului susțin că, în urma concluziilor formulate în cadrul lucrărilor Forumului, va fi elaborat un calendar de acțiune care va include o serie de inițiative menite să promoveze dezvoltarea economică regională și să consolideze parteneriatele stabilite.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice