Înscrierea candidaților pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara începe în data de 6 iulie 2020. Pentru a veni în sprijinul candidaților din județele învecinate, UPT a decis înființarea a patru centre zonale de admitere, la Deva, Drobeta Turnu Severin, Reșița și Târgu Jiu, pe lângă cele zece centre aferente celor 10 facultăți.
Centrele de admitere vor fi deschise în perioada 6 – 25 iulie 2020, iar în cadrul acestora candidații vor beneficia de consiliere în vederea alegerii facultății potrivite, a înscrierii online și a plății online a taxelor de înscriere, respectiv de confirmare. După încheierea admiterii, tot în cadrul acestor centre se realizează și confirmarea statutului de admis, prin depunerea diplomei de bacalaureat (sau a adeverinței care înlocuiește diploma) în original.
Toate centrele de admitere au fost dotate cu produse de igienizare și dezinfectare, la intrare va fi verificată temperatura, iar traseele au fost astfel stabilite încât să limiteze la maxim răspândirea virusului Sars-Cov-2.
Centrele zonale de admitere vor fi deschise de luni până vineri între orele 9:00-15:00 și sâmbăta între 9:00-13:00, iar centrele din cadrul facultăților vor fi deschise de luni până vineri între orele 9:00-14:00 și sâmbăta între 9:00-13:00.
Centre zonale de admitere:
- Colegiul Național „Decebal” Deva, Intrarea dinspre strada Andrei Șaguna, 0720-579219;
- Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin, str. Crişan, Nr. 48, 0720-579202;
- Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, clădirea ciclului primar, Bd. Al.I. Cuza, Nr.7, 0720-579223;
- Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, 0720-579220.
Centre de admitere la nivel de facultate:
- Arhitectură și Urbanism, Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2/A, et. 4, Amfiteatrul Hans Fackelmann, 0256-404 021, 0256-404 560, admitere.faut@upt.ro, www.arh.upt.ro;
- Automatică și Calculatoare, Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal, etajele 1,2,3, corp clădire A și B, 0256-403 211, 0256-403 298, admitere.ac@upt.ro, www.ac.upt.ro;
- Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.6, et.2, sala 18B, 0256-403 063, 0256-403 085, admitere.chim@upt.ro, www.chim.upt.ro;
- Construcții, Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2A, parter, Amfiteatrul Victor Vlad (cu acces din holul principal), 0256-404 000, 0256-404 001, admitere.ct@upt.ro, www.ct.upt.ro;
- Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal, 0256 403 298, 0256-403 291, admitere.etcti@upt.ro, www.etcti.upt.ro;
- Electrotehnică și Electroenergetică, Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr.2, parter, holul principal, 0256-403 385, 0256 403 386, admitere.ee@upt.ro, www.et.upt.ro;
- Inginerie din Hunedoara, Str. Revoluției nr. 5, 0254-207 502, 0254-207 506, admitere.fih@upt.ro, www.fih.upt.ro/v4;
- Management în Producție și Transporturi, Timișoara, str. Remus nr.14, parter, sala M015, 0256-404 284, 0256-404 286, admitere.mpt@upt.ro, www.mpt.upt.ro;
- Mecanică, Timișoara, Bd. Mihai Viteazu nr.1, parter, holul principal, 0256-403 533, 0256 403 521, admitere.mec@upt.ro, www.mec.upt.ro;
- Științe ale Comunicării, Timișoara, Str. Traian Lalescu nr. 2/A, et. 3, Sala C302, 0256-404011, admitere.fsc@upt.ro, www.sc.upt.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice