Au fost momente de coșmar la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde zece bolnavi de COVID-19, în stare gravă, au murit sâmbătă seară într-un incendiu care a cuprins secția de terapie intensivă. Bolnavii, intubați și captivi în paturile unde se dau cele mai grele lupte pentru viață, n-au avut practic nicio șansă.În aproape zece luni, cu împrumuturi făcute cât pentru cinci ani, cu bani de la UE pentru aparatura medicală, echipamente și medicamente guvernul nu a reușit să crească siguranța în sănătate! Indiferent care a fost cauza: neglijență, oboseala cadrelor medicale, defecțiune tehnică, tragedia este că au murit oameni!
Președintele PRO România Victor Ponta a lansat un atac virulent la actuala guvernare și la adresa ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.
„Guvernul te vrea prost ca să nu pui întrebări. Cum am ajuns să te duci la spital și să arzi de viu, cum am ajuns să ne uităm la copii cum stau acasă pe telefon, pe tabletă. Eu încă mă mai lupt, dar suntem destui de puțini. Este un strigăt de exasperare pentru copii este un dezastru să-i ținem acasă. pentru profesori este foarte rău. E o nebunie! Am ajuns la furie, de la prosteala asta. Eu de ce sunt de vină, că nu mai sunt de cinci ani în nici o funcție. Povestea cu de 30 de ani suntem toți vinovați e o lașitate. Știți pentru ce ar fi trebuit să-și dea demisia Nelu Tătaru? Pentru că azi am aflat că, în județul Vaslui, în care fratele domniei sale este șef la ISU și în care a fost director de spital, nici un spital nu are aviz ISU. Și Nicu Tătaru trebuia să-i zică: ”Băi, frate, hai să vedem cum facem să rezolvăm această situație”. Numirea politică a fost posibilă pentru că PSD a făcut un amendament în starea de urgență ca șefii de spitale să fie numiți de președinții Consiliilor Județene, amendament pe care l-a votat și PNL”, a spus Victor Ponta.
” Incompetența și ipocrizia trebuie oprite!!!! La cinci ani de zile de la dezastrul din clubul Colectiv după un guvern tehnocrat, trei guverne PSD și un guvern liberal, este vina poporului? Este vina românilor că nici acum nu putem trata în țară un om cu arsuri grave, pe medicul-erou rănit în incendiul de la Piatra?
O asemenea sfidare este inacceptabilă! Pe 6 decembrie românii trebuie să spună stop impostorilor care vor să prăbușească țara. PRO România propune inițierea unui Program Național de Testare gratuită a românilor, decontat de către stat. Prioritatea sanitară a acestui an este lupta împotriva coronavirusului, iar un guvern responsabil trebuie să ia în serios această gravă amenințare asupra sănătății publice! În combaterea virusului, românii pot face un front comun, dar pentru asta este nevoie de un sistem sanitar inovativ, orientat spre rezultate. De aceea, propunem înființarea unui Centru Național de Plasmă Convalescentă, unde toți cei care s-au vindecat de COVID-19 vor fi încurajați să doneze sânge, care va fi apoi folosit pentru procedurile medicale destinate actualilor pacienți.
În momentele de cumpănă pe care le trăim, guvernarea actuală arată că tot ce poate face, este să bâjbâie. Măsurile luate sunt haotice, multe dintre ele afectează viața românilor și mediul economic într-o manieră ce nu face decât sa adâncească criza în care ne aflăm. Această situație trebuie să înceteze pe 6 decembrie! România are nevoie de lideri responsabili și competenți, care știu și pot scoate țara din criză, de un prim-ministru curajos, cu viziune și un plan de redresare a țării!” a ținut să transmită deputatul Sorin Marica.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT