WWF, procurorii și anchetatorii încep lupta împotriva activităților ilegale asupra speciilor sălbatice. În proiectul transfrontalier sunt implicate 11 țări, printre care și România. Infracțiunile împotriva speciilor sălbatice generează venituri de 280 miliarde dolari pe an, potrivit Interpol. Proiectul SWiPE Successful Wildlife Crime Prosecution in Europe – este o continuare a muncii WWF cu autoritățile de control în domeniu și își propune sporirea gradului de conștientizare și a capacității procurorilor și autorităților de implementare a legii responsabile să asigure o eficiență mai mare a respectării legislației de mediu. Partenerii din 11 țări vor încerca să crească numărul activităților ilegale detectate și pedepsite, precum și să consolideze cooperarea transfrontalieră, aplicarea legii și urmărirea penală. Proiectul este implementat de WWF, Flora & Fauna International, TRAFFIC, Parchetul de Stat al Republicii Croația și Academia Judiciară (Croația) în 11 țări europene, inclusiv România. Celelalte țări în care vor fi implementate acțiunile proiectului sunt: Bulgaria, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovacia, Ungaria, Spania, Italia, Ucraina și Polonia.
Activitățile ilegale împotriva speciilor sălbatice reprezintă a patra cea mai frecventă activitate criminală din lume.
Întrecută numai de traficul de droguri, falsificare și contrabanda cu arme, infracțiunile împotriva speciilor sălbatice generează venituri de 280 miliarde dolari pe an, potrivit Interpol. În plus, acestea au efecte negative serioase asupra vieții de pe planetă, inclusiv reducerea semnificativă a biodiversității și dispariția completă a unor specii europene de animale și plante.
Rapoartele recente la nivel mondial și european arată că profiturile mari fac din criminalitatea asupra speciilor sălbatice un câmp de acțiune atractiv pentru grupurile organizate.
Din acest motiv, inițiativele recente ale UE, cum ar fi WAP (World Animal Protection), Foaia de parcurs pentru eliminarea uciderii ilegale de păsări și Planul de acțiune pan-european pentru sturioni, recunosc nevoia urgentă pentru o mai bună aplicare a legii și o creștere a gradului de investigare și sancționare a activităților ilegale contra speciilor sălbatice de floră și faună.
Deși datele legate de criminalitatea asupra speciilor sălbatice nu sunt colectate în mod sistematic, rapoarte recente ilustrează amploarea problemei: Potrivit unui raport Birdlife pentru 2017, milioane de păsări sălbatice sunt ucise în fiecare an în Europa; Europol estimează că 100 de tone de anghilă europeană sunt introduse ilegal din UE în China în fiecare an; 5.644 de cazuri penale legate de specii protejate au fost raportate numai prin intermediul instrumentului EU-TWIX în 2017.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara