Îngăduie-Te, acceptă-Te așa cum ești, pentru că ești fărâmă din Creație, din acest angrenaj cosmic perfect!

Paralela între viața pe care alegem să o trăim și vorbele, gândurile, faptele noastre există nu pentru că dorește asta cineva, ci pentru că face parte dintre rigorile firești ale Universului și de aceea cu atât mai mult aceasta nu e de neglijat. Spunem: „ce-ți e scris, în frunte ți-e pus!”. E o vorbă din popor, numai că eu acum aș aboli-o. E adevărat că avem un traseu empiric de străbătut pe parcursul unei vieți întregi, fie ea cât consideră astrele (dar și noi) de îndelungată, sau mai puțin îndelungată, dar pe acest drum nu e cazul să dăm vina pe „Dumnezeu” („așa a vrut Dumnezeu!”-spunem noi detașat), când noi, prin vorbele și acțiunile noastre negândite, necontrolate, în voia sorții, dăm drumul la tot felul de „calamități” în viața noastră, cu scuza hilară că „așa a fost să fie!”.

Ne trebuie dramul de gândire pozitivă, ne trebuie autocontrolare, ne mai trebuie educare a Sinelui profund înspre cele benefice. E simplu și la îndemână să „trăim la întâmplare”-cum se spune, dând apoi vina pe entități ce nu au legătură cu conduita pe care Noi alegem să o derulăm vieții noastre. De pildă nu poți vedea în tot locul  -din punct de vedere psihologic- necazuri, ghinion și interpreta tot ce se iscă revendicând, dorind să nu dărui pentru că n-ai primit, dar în forul intim să nutrești speranța că vei fi într-o zi iubit, dăruit. Eeee, sigur, iată: „ești bătut de soartă!”. Păi nu cumva cuiele în pantofi ți le bați singur? Nu cumva cu o asemenea atitudine îți iei singur de la gură, din drepturi, din cele ce-s de primit din/de la Univers? Pentru că exact ceea ce oferi, aceea primești!

Dacă dărui, vei fi Dăruit!

Dacă iubești, primești Iubire!

Dacă ajuți, ești Ajutat!

Și asta nu pentru că spun eu acum, ci pentru că așa funcționează Universul: ceas. Încearcă să nu Îl provoci să îți demonstreze Cine E El, decât în cele benefice, altminteri ești pierdut, în primul rând ție însuți pierdut. Oameni care gândeau obtuz, egoist, fumuriu au înțeles rostul ca și puterea acestor Legi ale Cosmosului, și prin înțelegere profundă au schimbat „cârma corabiei”. Acei oameni devin pas cu pas Fericiți; o mărturisesc ei înșiși. Acei oameni devin zi după zi mai puternici, pentru că încep să cunoască, iar cunoașterea îi ajută să-și conducă destinul într-acolo unde ei doresc, dar cu ajutorul Divinității pe care ei n-o (mai) contestă.

Iubirea de Sine nu este aceea care ne învață să fim egoiști, avari, lacomi agonisind nemăsurat și inutil ca niște hârciogi, pentru că astfel suntem victime ale propriului nostru caracter și din păcate nici măcar nu conștientizăm; Iubirea de Sine înseamnă dăruire în folosul celorlalți, sacrificiu de sine, altruism.

Chiar dacă îți pare la un moment dat că ești „lovit” de soartă, înțelege că există o Rațiune Superioară ce îngăduie suferința ta spre a te purifica, spre a te înălța spiritualmente. Suferința purifică, înalță. Din suferință se nasc marile reușite personale percepute ca revelații apoi, dar nu te supăra pe Tine, nici pe Dumnezeu, nici pe ceilalți, că n-au vină; mai degrabă vezi unde ai greșit în viața ce deja s-a derulat și apoi cere iertare. Înțelege că nu ești stăpân al Universului, pentru că nu tu L-ai creat pe El, ci s-ar putea ca tocmai invers să fie! Iar pe Tine îngăduie-Te, acceptă-Te așa cum ești, pentru că ești fărâmă din Creație, din acest angrenaj cosmic perfect.

Și bucură-Te și fii fericit de câte ori Înțelegi Legile Iubirii!
Cosmicul e Iubire! Deci și Tu!

(Dana Staicu -20 august 2017).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media