Înscrierile la Facultatea de Teologie și Științele Educație a Universității Valahia din Târgoviște au început, iar instituția pune la dispozițai celor interesați specializările: Teologie Ortodoxă Pastorală şi Ştiinţele educaţiei, cursuri de licenţă. Ultima zi de înscriere la cursurile de licență este 26 iulie, în timp ce pentru cursurile de masterat 13 septembrie este data limită de înscriere.
Specializările oferite de Facultatea noastră, studii de licenţă şi master, sunt următoarele: A. Pentru domeniul Teologie, învăţământ licenţă, zi, se organizează numai o singură serie de admitere, la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală (45 de locuri fără taxă şi 40 de locuri cu taxă). Iar, pentru studii universitare de Master, sunt organizate două specializări: Doctrină, ştiinţă, misiune (13 locuri fără taxă,30 locuri cu taxă) şi Doctrina socială şi ecumenică a Bisericii în contemporaneitate misiune (12 locuri fără taxă, 30 locuri cu taxă). B, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Pentru domeniul Ştiinţele Educaţiei, se organizează numai o singură serie de admitere pe domeniul Ştiinţe ale Educaţiei, cu specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar misiune (30 de locuri fără taxă, 40 de locuri cu taxă). Pentru studii universitare de Master, domeniul Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei, organizează concurs de admitere pentru specializarea Strategii didactice de comunicare şi învăţare eficientă (10 locuri fără taxă, 40 locuri cu taxă).
Depunerea dosarelor se face la sediul Facultăţii, zilnic, de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, iar sâmbăta, între orele 09:00 – 12:00.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei