Președintele României, Klaus Iohannis, va participa marți, 27 iunie 2023, la Haga, Regatul Țărilor de Jos, la o reuniune în format restrâns, dedicată pregătirii Summitului NATO de la Vilnius, la invitația Prim-ministrului Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte.
La întâlnire mai participă Președinții Lituaniei și Poloniei, premierii Albaniei, Belgiei și Norvegiei, precum și secretarul general al NATO.
Scopul reuniunii este coordonarea statelor aliate participante cu privire la modalitățile de abordare și realizare a obiectivelor prioritare de pe agenda Summitului NATO de la Vilnius, din perioada 11-12 iulie 2023
Președintele Klaus Iohannis va discuta cu liderii prezenți la întâlnire despre principalele teme de pe agenda Summitului, cu accent pe necesitatea progreselor concrete în implementarea integrală a deciziilor Summitului NATO de la Madrid din 2022 și adoptarea de noi măsuri, precum și pe sprijinul acordat Ucrainei, respectiv perspectivele accelerării procesului de aderare a acesteia la NATO.
Președintele României va reliefa importanța adaptării, pe mai departe, a Alianței în conformitate cu prevederile Conceptului Strategic aliat adoptat la Madrid, a continuării măsurilor deja puse în aplicare ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la Madrid și a proceselor subsecvente lansate la nivelul structurilor politice și militare Aliate în cursul acestui an, mai ales în vederea consolidării Apărării Înaintate pe Flancul Estic.

Președintele Klaus Iohannis va evidenția relevanța unui nou angajament aliat privind alocările bugetare naționale pentru Apărare, România trecând deja în acest an la alocarea a 2,5% din PIB în acest scop
O atenție specială va fi acordată angajamentului susținut al Alianței pentru Ucraina, atât din perspectiva sprijinului practic pentru consolidarea capacităților de apărare și a rezilienței sale, cât și al întăririi componentelor de fond ale relației politice NATO-Ucraina
Președintele României va sublinia necesitatea unor decizii clare la Summit privind progresul concret al Ucrainei pe calea aderării la NATO, inclusiv în conformitate cu Declarația Comună semnată împreună cu Președintele Volodmîr Zelenski privind integrarea euroatlantică a Ucrainei, la 1 iunie 2023, în marja Summitului Comunității Politice Europene din Republica Moldova.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va evidenția relevanța dezvoltării asistenței Aliate pentru consolidarea capacităților de apărare și rezilienței Republicii Moldova.
Se așteaptă ca la Summitul NATO din Vilnius să se consolideze cooperarea cu țările care au idei similare și în special cu partenerii din Indo-Pacific și cu UE în abordarea unei game largi de provocări comune
De asemenea, este amintit rolul responsabil al Chinei ca membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Orice acordare de ajutor letal din partea statului chinez agresorului rus a fost descrisă drept inacceptabilă, putând astfel să prelungească conflictul și să adâncească instabilitatea globală.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan