Întreprinderile Mici și Mijlocii din România vor avea la dispoziție Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri (POIIMM), după ce Guvernul a adoptat astăzi, printr-un Memorandum, conținutul Acordului de Finanțare, Acordului între Creditori și Contractului de Gaj. Documentele urmează să fie semnate de către viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se arata în comunicatul de presă în urma ședintei de Guvern.
Inițiativa pentru IMM-uri 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro, este un program destinat să faciliteze accesul la credite, prin oferirea unei rate de garantare de până la 80%. Prin intermediul acestui program se vor acorda garanții neplafonate ce vor avea destinatari finali IMM-urile non-agricole din mediul urban și rural, pentru acele activități care nu sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Instrumentul de garantare neplafonată are ca scop îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri, prin generarea unui număr suplimentar de portofolii de finanțare, determinând implicit creșterea numărului de IMM-uri beneficiare de finanțare. Utilizarea mai largă a instrumentelor de partajare a riscurilor, precum și folosirea fondurilor UE pentru a garanta parțial portofoliile de credite pentru IMM-uri permit generarea unui efect de pârghie în ceea ce privește volumul de creditare pentru IMM-uri. Astfel, întreprinderile mici și mijlocii devin mai atractive și mai credibile pentru obținerea creditelor.
Acest program cu finanțare europeană va acoperi atât regiunea București-Ilfov, cât și celelalte șapte regiuni și se estimează că va fi lansat către IMM-uri începând cu prima parte a anului viitor. Autoritatea de Management a Programului funcționează la nivelul MDRAP.
news247worldpressuk.wordpress.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista