Ministrul Apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit vineri, 14 februarie, cu Jim Taiclet, CEO al companiei americane Lockheed Martin, unul dintre principalii parteneri ai României în domeniul cooperării industriale și al înzestrării militare. Întrevederea a avut loc în marja Conferinței de Securitate de la München, care s-a desfășurat în această perioadă.
Discuțiile au fost axate pe analiza stadiului programelor de înzestrare cu sisteme de înaltă tehnologie produse de compania Lockheed Martin, derulate în prezent de Armata României și identificarea modalităților de eficientizare a proceselor de operaționalizare a celor intrate deja în dotare, ca aspecte esențiale pentru consolidarea capacităților naționale de apărare, cu accent pe transferul de tehnologie și dezvoltarea industriei de apărare a țării noastre.
Angel Tîlvăr a subliniat că Ministerul Apărării Naționale rămâne ferm angajat în decizia de a fructifica la maximum posibil oportunitățile de cooperare industrială deschise pentru economia națională de programele de înzestrare pe care le planifică și le implementează. Dezvoltarea de capacități de producție de înaltă tehnologie pe teritoriul național sau cooptarea agenților economici autohtoni în derularea proceselor de mentenanță pe întreaga durată de viață a echipamentelor achiziționate va contribui la creșterea rezilienței strategice a României.
„Stimularea cooperării dintre companii precum Lockheed Martin și industria de apărare din România, prin proiecte comune și transfer de tehnologie, reprezintă o prioritate strategică. Această direcție este esențială pentru dezvoltarea capabilităților industriei naționale de apărare și pentru creșterea implicării companiilor românești în programele majore de achiziție și modernizare militară”, a afirmat ministrul Tîlvăr.
Partea americană a confirmat, în acest context, interesul pentru intensificarea cooperării industriale cu România, cu potențialul de a genera noi locuri de muncă de înaltă calificare în industria autohtonă de apărare și de a stimula creșterea economică în acest sector esențial.
De asemenea, CEO-ul Lockheed Martin a reafirmat angajamentul de a sprijini România prin accelerarea calendarului de livrare a echipamentelor contractate de țara noastră. Ministrul român a subliniat calitatea ridicată a produselor furnizate de Lockheed Martin și a evidențiat contribuția semnificativă a companiei la procesul de transformare și modernizare a Armatei României de-a lungul celor 27 de ani de cooperare.
Printre proiectele comune de succes aflate în derulare este și găzduirea pe teritoriul național a Centrului European de Instruire F-16 manifestată sub aspectul angajamentului țării noastre de a oferi piloților români și din statele partenere, inclusiv Ucraina, un mediu de pregătire la cele mai înalte standarde, cu acces la resurse tehnice și expertiză de ultimă generație. Ministrul Apărării naționale a reafirmat, în acest context, faptul că România alocă, pentru al nouălea an consecutiv, peste 2% din PIB bugetului Apărării, din care, peste 20% este destinat achizițiilor majore de tehnică modernă, subliniind astfel continuitatea și predictibilitatea investițiilor în consolidarea securității naționale și regionale.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase.
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
Piperea: Decretele de grațiere semnate de Biden sunt nule. Fauci poate fi trimis la pușcărie
LIFE STYLE
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
CINCI activități simple pentru a stimula creativitatea copiilor tăi
SPIRITUALITATE
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Energia divină este necesară pentru ca un om și urmașii lui să supraviețuiască
Pr. Arsenie: E ușor să spui: “Uite ce a făcut!”, dar tu nu știi de ce a făcut și nici nu-i cunoști întoarcerea lui cu lacrimi
Pentru ca un bărbat să devină puternic din nou, el trebuie să primească greutăți
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase.
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
4292 de elevi înscriși pentru a susține simularea probelor scrise ale EVALUĂRII NAȚIONALE în județul Dâmbovița, an școlar 2024-2025