Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

„Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata”

În perioada 18-25 ianuarie 2023 se desfășoară în întreaga lume creștină Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor având ca motto: „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi judecata” (Is 1,17).

Conform programului deja publicat, și în Dieceza de Timișoara mulți credincioși de diferite confesiuni s-au rugat și se roagă împreună în aceste zile.
Duminică 22 iauarie 2023 începând cu ora 17.00 în biserica greco-catolică Timişoara I – Naşterea Maicii Domnului, din cartierul Fabric, a avut loc o rugăciune ecumenică la care au participat: Înaltpreasfinţia Sa dr. Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara, Excelența Sa Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, din partea Parohiei Evanghelice-Lutherane Pr. Zsombor Kovács, din partea Comunității Reformate-Calvine, Pr. István Gazda, din partea Comunității Adventiste de Ziua a Șaptea, pastorul Vasile Burleanu, din partea Comunității Penticostale pastorul Constantin Leontiuc, precum și reprezentanți ai Comunității Baptiste. Totodată, conform deja mai vechii tradiții din Timișoara, la rugăciunea ecumenică pentru unitatea creștinilor sunt invitați și membrii Comunității Evreiești din oraș. Astfel, la întâlnirea ecumenică a participat rabinul Zvika Kfir și d-na dr. Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreiești din oraș. În cuvântul său de salut Pr. Răzvan Oprișa, protopop (vicar foraneu) greco-catolic de Timișoara a menționat:  „Suntem prezenți nouă confesiuni, și mă bucur că astăzi ați ales să fim aici împreună. Să ne deschidem cu toții sufletele și să ni le punem la picioarele lui Cristos.”

Cuvântul introductiv a fost prezentat de către Excelența Sa Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar de Lugoj care a transmis salutul Excelenței Sale Alexandru Mesian, episcop eparhial: „Vă primim cu respect, cu oarecare emoție și cu smerenia care lasă spațiu celor care vin în numele Domnului. Cu aceste sentimente vă primim astăzi. Una dintre căile de promovare ale ecumenismului este și împărtășirea experiențelor spirituale sau duhovnicești, a experiențelor noastre cu Dumnezeu. Întâlnirea ta și întâlnirea mea cu Dumnezeu. Acestea am dori să le vedem unii în alții, să le auzim unii de la alții. Cum este Dumnezeul tău? Ai putea să mi-L arăți o clipă?” a spus Episcopul Auxiliar. În continuare a fost invitat la microfon ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, care a subliniat: „S-a ales ca în contextul acestor întâlniri între diferite confesiuni să fie ales un text care l-a grăit Dumnezeu prin profetul Isaia, care a fost chemat de Dumnezeu în anul 740 î. C. Și acum îngăduiți-mi să îl chem la acest microfon pe profetul Isaia. Părintele Zaharia (Zaharia Pereș, protopopul ortodox român al Timișoarei) va citi versetul 16 și 17 din capitolul 1 din cartea profetului Isaia. Binecuvântat să fie Dumnezeu care a îngăduit ca aceste cuvintele să nu piardă: ”Învățați să faceți binele”.
În continuare Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara, le-a transmis celor prezenți câteva cuvinte de învățătură, făcând referire la caietul de rugăciune redactat de către un grup local din Statele Unite ale Americii (SUA), convocat de Consiliul Bisericilor din Minnesota: „în simbolistica acestor zile frații și surorile noastre din Minnesota folosesc pietre, pe care la unele ceremonii reprezentanții cultelor le aduc în procesiune în fața altarului. Inimile noastre de piatră, inimi dure pe care Isus prin apa Botezului și prin trăirea Cuvântului lui Dumnezeu le poate transforma. Acest Cuvânt vine cu lumină în toate situațiile vieții noastre.”
Pastorul Zsombor Kovács, paroh evanghelic-lutheran în Timișoara a amintit de sosirea dumnealui în urmă cu aproape 30 de ani în orașul de pe Bega și de deschiderea cu care a fost primit de către ÎPS Nicolae Corneanu, pe atunci Mitropolit al Banatului, de Excelența Sa Sebastian Kräuter, episcop romano-catolic și de dr. Ernest Neumann, rabin al comunității evreiești din Timișoara. Totodată pastorul evanghelic i-a invitat pe tinerii greco-catolici prezenți, la rugăciunea ecumenică care va avea loc miercuri, 25 ianuarie a.c., în biserica evanghelică-lutherană.  „Dumnezeul nostru drag și veșnic, ne închinăm în fața ta și Îți mulțumim pentru această ocazie, această întâlnire a fraților, care deși Te slujim în diverse confesiuni și în limbi diferite, totuși un lucru este comun în sufletele noastre: faptul că Te iubim” au fost cuvintele de rugăciune rostite de către Pastorul reformat István Gazda.
Rabinul Zvika Kfir s-a adresat celor prezenți în limba engleză, cuvintele lui fiind traduse de d-na președinte dr. Luciana Friedmann. La rândul ei, d-na Friedmann a dorit să amintească de trecerea fulgerătoare la cele veșnice, acum puțini ani, a protopopului reformat Csaba Fazakas, pe care l-a numit un promotor al ecumenismului în acest oraș. La finalul mesajului, rabinul Zvika Kfir a rostit binecuvântarea în limba ebraică.
Pastorul Vasile Burleanu din partea Comunității Adventiste de Ziua a Șaptea a împărtășit o experiență proprie de viață, îndemnându-i pe cei prezenți ”să nu facă niciodată economie când este vorba de iubirea aproapelui”.
Reprezentantul Comunității Penticostale, pastorul Constantin Leontiuc a menționat: „Aici astăzi avem scopul principal ca să ne rugăm pentru o unitate sfântă a tuturor credincioșilor, care au acceptat să fie copiii ai lui Dumnezeu.”
Rugăciunile pentru unitate, la încheierea prelegerilor, au fost rostite în limbile română, maghiară și germană.
La final, rugăciunea fundamentală a tuturor creștinilor „Tatăl nostru”, a fost rostită de toți credincioșii prezenți. Binecuvântarea a fost acordată celor prezenți, pe rând, de către preoții și oficianții confesiunilor prezente. Aranjamentul coral a fost asigurat de corul ”Salve Regina” al parohiei gazdă, corul „Exultate” al Catedralei romano-catolice, Domul Sf. Gheorghe, corul bisericii reformate și al comunității mozaice. În încheiere, credincioșii prezenți au participat la o agapă frățească.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share