Învățăturile lui Anthony Hopkins despre fericire

Învățăturile lui Anthony Hopkins despre fericire: Joci jocul vieții împotriva vieții însăși. Dar în sfârșit nu e nimic de câștigat, nimic de dovedit, nimic de câștigat, nimic de pierdut, nici sudoare, nici mare lucru. Și asta e filozofia mea. Nu cere nimic, nu aștepta nimic și acceptă totul. 

În 2021, Anthony Hopkins [care împlinise atunci 83 de ani] a devenit cea mai în vârstă persoană care a primit vreodată un Premiu al Academiei pentru actorie – cel de-al doilea Oscar al său – atunci când a fost desemnat cel mai bun actor pentru remarcabila sa interpretare a unui bărbat în vârtejele bătrâneții, care se apropie de demență.

Rep: Ce credeți că este special la momentele care vă fac fericit?

Anthony Hopkins: „Trecutul irecuperabil – trecutul pe care nu îl putem accesa niciodată. Nu ne putem întoarce niciodată. Partea tristă a vieții este că noi continuăm – ne naștem în această lume, iar la sfârșit plecăm și ne gândim: „Despre ce a fost?”. Viața mea… la sfârșitul tuturor zilelor, nu știu despre ce… despre ce a fost vorba? A existat vreun sens? Deci ceea ce mă face cu adevărat fericit este — cred că mai bine zis, ceea ce mă face liber — este sentimentul că nimic nu are atât de multă importanță. Suntem mici puncte nesemnificative în vastul nostru univers.

Am o vorbă personală: nimic de câștigat, nimic de dovedit, nimic de câștigat, nimic de pierdut, nici sudoare, nici mare lucru. Pentru că nu există mare lucru – noi facem mare lucru din viața noastră. Și asta e libertatea pe care o am, care mă ține… Nu știu dacă termenul „fericit” este corect, dar liber. Eliberat de griji despre asta, despre aia și cealaltă. Știi, de a fi semnificativ, la asta mă refer. E în regulă. Joci jocul vieții împotriva vieții însăși. Dar în sfârșit nu e nimic de câștigat, nimic de dovedit, nimic de câștigat, nimic de pierdut, nici sudoare, nici mare lucru. Și asta e filozofia mea. Nu cere nimic, nu aștepta nimic și acceptă totul. Asta este.”

Rep: Se poate să vă întreb: cum se simte fericirea?

Anthony Hopkins: „Oh, nu știu. Este doar un sentiment de mulțumire. Nu sar tot timpul în sus de fericire, dar mă plimb toată ziua, pictez și cânt la pian. Mă liniștesc când citesc. Fericirea este un fel de cuvânt înșelător. Dacă te-aș întreba eu „ce este fericirea?”, ce ai spune? Să sari în sus și în jos? Ei bine, asta-i un fel de nebunie. Nimeni nu face așa ceva. Avem nuanțe de extaz și nuanțe de tristețe, pentru că viața este tristă și, de asemenea, este minunată, pentru că pierdem oameni, navigăm prin suferință. Și pentru mine, fericirea înseamnă doar să mă mulțumesc cu ceea ce am în prezent… Asta înseamnă fericirea mea: să recunosc că nu știu nimic. Sunt nesemnificativ. Nimic nu are sens pentru mine. E chiar distractiv să câștigi aprecieri și să ai succes sau să realizezi lucruri — este plăcut. Sunt sigur că, și dacă aș face altceva, dacă mi-aș lua o altă slujbă și aș face-o bine, mă voi gândi „Oh, ce plăcut!”. Dar, în sfârșit, la sfârșitul tuturor… fericirea se regăsește și în lucrurile pe care le avem acum, cum ar fi fotografiile din trecut, familia noastră, orice am colecționat, bucăți și fărâme de chestii… și, în sfârșit, asta e tot… rămas-bun! Nu știu care va fi epitaful meu. Probabil ceva de genul: „Despre ce naiba a fost asta?” [râde].”

Rep: O mulțime de oameni, evident, sunt preocupați să dea importanță cât mai multor lucruri. De ce credeți că simțiți lucrurile diferit?

Anthony Hopkins: „Ei bine, când eram mai tânăr, eram ambițios și îmi doream să reușesc. Și nu văd ceva rău în asta. [Acum] mă întind pe spate și spun: „Ei bine, știi, am avut o viață grozavă, am fost foarte norocos și viața m-a dus dincolo de ce îmi puteam închipui.” Deci, de aceea pot fi liniștit și să afirm: „Ei bine, fă tot ce poți, dar în definitiv nu e mare lucru, pentru că oricum vom mur cu toții într-o zi ”. [râde] Acesta este adevărul. În ultimul deceniu, cred, mi-a venit să-mi zic: „Oh, haide, relaxează-te, bucură-te, fă-ți treaba, continuă. Dacă vor să lucrezi și dacă vor să faci asta, fă-o, du-te, arată ce poți, învață-ți replicile și distrează-te puțin, nu lua totul atât de în serios.”. Sunt atât de mulți oameni care suferă dureri groaznice în această lume, singurătate, nefericire și confuzie. Și cred, Doamne, că sunt atât de norocos.

Învățăturile lui Anthony Hopkins despre fericire

Știi, am avut o viață grozavă. Nu poți trăi la potențial maxim tot timpul. Trebuie să trăiești cu realitatea: că viața este o luptă. Viața este dureroasă pentru toată lumea, pentru că ne naștem și apoi suferim durere și pierdere, și în sfârșit trebuie să ne luăm rămas bun de la toate. Dar dintr-un motiv paradoxal, mă simt în regulă. Mă gândesc: „Ei bine, asta e.” Dacă cineva vrea să-mi dea un alt loc de muncă ca actor, acum am 82 de ani. Voi împlini 83 de ani la sfârșitul anului. Și dacă cineva este suficient de prost să-mi dea un alt rol într-un film, o voi face, voi apărea, mă voi asigura că memoria mea este în formă și voi rămâne în formă cât să îmi fac treaba, nu voi lua totul în serios, mă voi distra puțin, voi trata oamenii cu respect și curtoazie. Și asta fac. Apoi, recompensele sunt grozave, dacă ești pur și simplu plăcut oamenilor. Doar ia-o ușor. Nu judeca oamenii. Nu voi judeca pe nimeni. Nu este treaba mea ce spun oamenii despre mine sau ce gândesc despre mine, chiar dacă ei mă judecă. Fac ceea ce fac pentru că îmi place să o fac. Și mulțumirea mea, presupun, pacea mea vine atunci când… [râde] … Îmi place să beau o ceașcă de ceai cu soția mea. Poate și câteva fursecuri sau ceva de genul ăsta. Cânt mult la pian, pictez, mă joc cu pisica mea, Niblo.”

Interviu acordat  revistei GQ

Abandonat de tata si dislexic ajunge totusi unul dintre cei mai mari actori. Keanu Reeves doneaza banii oamenilor si traieste modest

Jane Fonda: ”Atâta vreme cât aveţi o locuinţă și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, staţi foarte bine. Ar trebui să fiți fericiţi”

Lorena Iordache

“O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

“Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, “Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media