Investiţii minime cu insucces garantat

Meciul Stelei de aseară de la Belgrad nu a adus acea bucurie aşteptată de stelişti şi de români. Evident că nu toată lumea care s-a uitat la meci, sau măcar a ştiut de el, a vrut ca Steaua să ajungă la barajul pentru grupele Champions League. Deşi suporterii nu mai sunt lângă echipă, mai exact a se citi nu mai înghit în continuare deciziile aberante ale conducerii FCSB, durerea a fost mare în sufletul multora. Partida a arătat două reprize diferite, deşi mie nu mi s-a părut că în prima parte roş-albaştrii au fost aşa de net superiori sârbilor, cum ne spunea la final Mirel Rădoi. Cert este un singur lucru. De când s-a eliberat, Gigi Becali continuă show-ul, nu e nicio schimbare. E dreptul lui de a trăi şi a vorbi, dar când nu prea ai după ce vorbi, cum a fost meciul de aseară, nu e bine. Achiziţiile Stelei de azi sunt achiziţii doar aşa, de viitor, unul peste vreo doi, trei ani. Mi se pare importantă doar achiziţia cu Rădoi pe bancă, dar evident că nu o să ajute el echipa din teren. Când nu dai, ai pretenţii, acesta este sloganul la Steaua, chiar dacă e spus doar între şefi, nu la televizor. Nu vin milioanele de euro din UCL pentru că nu ai dat ceva din buzunar pentru ele. Păi şi atunci de ce trebuie neapărat ca patronul să ameninţe cu insolvenţa? Are aşa de mare impresia că plânge lumea în hohote, dacă chiar va da Steaua cadou? Păi ce, Rapid nu trăieşte cu Moraru, chiar dacă nu la nivelul lui Copos? Ce Negoiţă nu e bun la Dinamo, era bun Borcea cu dansul ăla al lui? Ia uite-te, unde era de fapt problema. Declaraţii ce seamănă a vorbe goale, parcă şi mincinoase, ce nu ajung nici măcar la o treime din suferinţa stelistului ce era cândva în galerie. Ăla ştie cel mai bine ce e de făcut, iar dacă mai e şi economist, chiar se pricepe mai bine ca Becali. Nu se poate ca o echipă să facă performanţa cerută şi impusă de istorie şi emblemă doar pe prietenie şi respectul de familie. Antrenorul e antrenor, chiar dacă îţi e şi mamă sau frate, iar patronul e şi el om până la bani. Diferenţa s-a făcut la Belgrad că ăia s-au gândit la viitor din timp, pe când Becali s-a gândit, cel puţin uneori, la ce spectacol să facă iar pe sticlă, când se va vedea pe cai mari. Eşti patronul Stelei, investeşti toată viaţa sau dai echipa, în cel mai rău caz te asociezi. La Becali, e nici că, că, nici că, că. La el sintagma „tăcerea e cel mai bun răspuns” sună a înjurătură. Cum necum, lui îi faci reclamă şi e fericit. La aşa patron, aşa fotbal sărac în performanţe. Dacă ar fi văzut meciul de aseară, Sfinxul din Ghencea de odinioară, Ion Alecsandrescu, ar fi tăcut zeci de minute la final. Cei mai deştepţi cedează întotdeauna nu?

Răzvan Necşulescu