A DOUA ELIBERARE DUPA DANCUS

 Nu-i deloc greu de observat faptul că speța omenească a făcut, cu o majoritate ce sfidează orice prognoză, pasul spre realizarea cu orice preț a valorilor materiale. Oameni ce dețin averi de neconceput fac regula jocului într-o lume din ce în ce mai secătuită, mai lipsită de creativitate, mai convinsă că argumentul suprem al existenței ei este continua acumulare.

Puținii opozanți ai acestui curent distructiv, cel mai înspăimântător din întreaga istorie a dezvoltării umane sunt marginalizați, luați în râs, batjocoriți în mod public sau compromiși cu o repeziciune ce nu lasă loc niciunul comentariu.

Îngrămădită în spatele unor fraze „de specialitate”, acoperită de crusta groasă a expresiilor savante care în general nu definesc nimic, omenirea încasează astăzi, cu o violență fără precedent, dobânda pentru ultimii arginți ai trădării lui Isus. Sute de bănci apărute peste noapte, sute de casino-uri și jocuri bingo televizate se ridică atotstăpânitoare împotriva crucii pe care hominizii anului unu au plantat-o în dimineața erei noastre.
Prostituția – de lux ori de stradă- a fost catalogată drept un fenomen normal de manifestare a libertății, drogurile sunt mentinute într-un cadru semi-legal numai pentru a livra studiourilor de filme eroi pozitivi (și aceștia dispuși, tot mai evident, compromisurilor). O primă țară a legalizat euthanasia, experiențele nucleare au intrat deja în obișnuința tuturor armatelor globului, cerșetoria este a doua natură a omului- a umplut străzile cu răpciuga lenevelii, a pus punct oricăror încercări de-a îndrepta lucrurile, diavolul aproape că s-a instalat în viitorul omenirii.

În curând, trafiul de droguri va fi aprobat cu unanimitate de voturi, ca homosexualitatea, ca dreptul de-a purta pistol ori ca pedeapsa cu moartea. Ce poate urma? Aprobarea pe față a crimei (mortul e de vină!)? Instituirea nedreptății ca dreptate mondială? Acceptarea minciunii ca adevăr universal demonstrat?

Nu știu în ce măsură am reușit să dau credibilitate Antidecalogului și câți din cei care-l vor citi îl vor și analiza, de aceea solicit sprijin în această direcție. Poate s-a mai născut cineva pentru a sintetiza în formule mai concludente ceea ce eu, din lipsă de timp, n-am putut șlefui.

 Nu cred în democrație, nu cred în variantele ei de rezolvare a ultimei mari nepăsări ce cutremură omenirea celor două milenii de „civilizare”. Nu cred în comunism, în dictaturi de stânga sau de dreapta, nu văd nicio salvare în yoga, percepții extrasenzoriale sau izolare mânăstirească.

Urăsc gestul ucigașului care-și îngroapă victima cu mare pompă și salve onorifice de tun (gen „ajutoare NATO” ce devin cu atât mai generoase cu cât numărul morților este mai mare). Nu recunosc competența partizanei justiții omenești, femeia ușoară a circumstanțelor atenuante. Nu pot urca într-un copac de dragul unor atitudini ecologiste dar nici nu pot împușca un anima de dragul de-a îmbogăți o inutilă colecție de trofee.
Contest opțiunile marilor oameni care hotărăsc destinele țărilor lor, contest hotărârile cu impact mondial, sunt împotriva oricărei opinii care-mi poate denatura ideea despre sclavie. Civilizația noastră a greșit sensul, a ignorat semaforul roșu avertizor și a trecut, la noroc, pe o stradă imprevizibilă, sufocată de obstacole.

CITESTE SI: INTAIA ELIBERARE DUPA DANCUS

Se vorbește la tot pasul de „evoluția omenirii”, de „marile cuceriri tehnico-științifice”; parazitară, o gloată de fachiri și „inițiați” ne oferă nenumărate spectacole de magie și manifestări paranormale dilematice, dublând astfel o evoluție mecanicistă la fel de ambiguă. Vraiștea e atât de mare încât, dacă am trasa o axă clară, cu minus infinit și plus infinit la capete, am afla că la ambele extremități tronează, insolentă, expresia plus-minus. Lipsa reperelor marchează, omniprezentă, ce a mai rămas din viitorul speciei.
Nu cred nici în ruptul capului că „evoluția” este chiar evoluție în sensul ei adevărat. Renunțând la spălarea păcatului originar, omul a ales deliberat răzvrătirea contra unei pedepse drepte. Și-a luat soarta în mâini și l-a ucis pe Abel, rezolvând pentru totdeauna problema iubirii aproapelui „ca pe tine însuți”, înlocuind-o cu surogatul concurenței. Din acel moment, omul a căzut în animal, și nu într-un animal obișnuit, instinctiv, ci în unul „superior”, după cum dovedește zoologia lui Cain, perpetuată mai târziu de Darwin.

Astăzi, concurența între membrii speciei umane nu poate fi descrisă, a învins, imbatabilă, rațiunea lui Cain, involuția denumită pompos revoluție a intoxicat orice spirit cât de cât limpede.

Treierați între materialismul feroce și spiritualitatea de paradă, oamenii au devenit o biată masă de manevră de care profită și enoriașii banului, și filfizonii „integrării în Absolut”, în „Marele Spirit Universal” sau în celelalte „entități” axate pe destrămarea conștiințelor.

Am intrat în mileniul III. Ce vom face o mie de ani? Ne vom grăbi realizarea materială ignorând orice eveniment ce intră în conflict cu propria-ne natură de azi (cea a cămătarului)? Vom aplica în continuare tactica lui time is money sau ne vom acorda un răgaz pentru a gândi de zece ori și a înfăptui o dată? Vom persevera în susținerea unor limite sociale doar pentru că acestea pot fi, oarecum, controlate? Acestor întrebări nu li se va răspunde în nici un caz în somptuoasele aule în care, la costum și cravată, marile personalități ale lumii își dau întâlnire.
Refuz să particip la această murdară masă festivă la care, pătrunși de importanța momentului, își dau cu toții binețe. Mă opun acestui trafic mondial cu „votul majoritar” chiar și pentru faptul că nu cred că răstignirea lui Isus a fost un gest arbitrar.

CITESTE SI: INTAIA ELIBERARE DUPA DANCUS

STFEFAN DORU DANCUS

Doru Dancus

Distribuie acest articol Oficial Media