Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Învierea Domnului la Târgoviște – comunicat al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, duminică, 19 aprilie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, preoți și diaconi, a săvârșit slujba Învierii pe platoul din fața Catedralei din Târgoviște, iar Sfânta Liturghie în interiorul sfântului locaș. Prin intermediul transmisiunii on line pe pagina eparhială de facebook, credincioși din oraș si din Eparhie, au putut fi în comuniune de rugăciune cu Ierarhul lor.

Învierea Domnului

   În cuvântul său, Ierarhul nostru a evidențiat faptul că Învierea Domnului a însemnat schimbarea întregii lumi, fiind minunea săvârșită de El care le-a copleșit pe toate, ce a transformat din temelii civilizația noastră, fiind la baza credinței și a Bisericii noastre. De asemenea, Înaltul Ierarh a apreciat că Învierea Domnului reprezintă centrul vieţii spirituale şi comunitare pentru întreaga lume creştină, din toate timpurile şi din toate locurile, lumină a speranţei şi bucurie a credinţei noastre.

   În încheiere, Înaltpreasfinția Sa i-a încurajat pe credincioși, arătând că eforturile speciale ale întregii noastre comunități, ale lumii întregi, respectarea de către toți a prevederilor legale și sanitare, dar și măsurile luate, rugăciune și întreg efortul de cercetare, ca și solidaritatea sporită dintre oameni, ne dau curaj să sperăm în victorie asupra noii pandemii, provocare a contemporaneității noastre, dar și încercare a unității, bunăvoinței și comuniunii noastre.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share